Maria – Regina Unirii – întruchipată pe scena Palatului Culturii
Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu” a adus, pe scena instituţiei gazdă, prin Teatrul profesionist de proiecte ce poartă numele ilustrului scriitor bistriţean, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, un omagiu uneia dintre cele mai iubite personalităţi feminine ale României. „Maria, Regina Unirii”, a fost adusă în prim plan într-un spectacol gândit de actorii Theodora Stanciu, Natalie Ester, Alexandru Conovaru, Şerban Georgevici. Spectacolul înfățișează viața reginei Maria, denumită și „Maria, Regina soldat“, deoarece s-a implicat intens în serviciul sanitar în timpul Primului Război Mondial. A înfruntat gloanțe, bombe și epidemii, fiind prezentă zilnic în spitalele de campanie spre a-i alina pe cei suferinzi, spre a împărți medicamente, mâncare şi pături soldaților răniți sau bolnavilor de tifos. Regina Maria a fost şi un excelent diplomat, prin vizitele în străinătate făcând cunoscută România, ţara ei de adopţie. La sfârşitul Primului Război Mondial a promovat cu succes interesele României la Paris, în timpul Conferinţei de Pace, după retragerea delegaţiei române, reamintind aliaţilor occidentali sacrificiile armatei române în timpul războiului. Spectacolul se încheie cu ultimele cuvinte ale celei mai iubite regine ale României către poporul căruia i-a închinat viața.
Încă o dată s-a demonstrat faptul că Regina Maria a fost una dintre personalităţile vremii care a avut un rol extrem de important la înfăptuirea marelui act istoric din 1918.
Citiţi şi:
- Vine din Madagascar, de la show-ul "Ultimul Trib", pe scena bistriţeană. Premiere teatrale, sub egida lui Liviu Rebreanu, în Anul Centenarului
- O comedie spumoasă
- Concert extraordinar de colinde şi poezie, la Sinagoga Bistriţa, cu protagonista din Regina Maria
- Un canadian excepţional şi Regina României
- O legendă mereu vie- Regina Maria a României
Adaugă comentariu nou