Matilda și Cigu, clipe frumoase la Marea Egee
Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu au început primăvara în forţă, pe meleaguri străine. Întâlnirea cu Grecia cea cu minunile ei Meteora, Skiathos şi Atena s-a întâmplat cu gândul la ziua maestrului Cigu, de luni, când vor fi în direct la Etno Tv.
Marea Egee, care a fost tare zbuciumată şi nehotărâtă pe ce stare de val să se aşeze: fie calmă şi primitoare, chiar leneşă în ritm, fie înverşunată şi războinică, prea agilă să îi poţi face faţă. A oferit un adevărat spectacol, cu nori plimbăreţi , cu cer senin, născut parcă din "lacrima Domnului" (cum zice Blaga), cu transparenţe licărinde şi curcubeu promiţător de vreme bună. Cel puțin acest lucru se vede din pozele postate pe facebook.
Valurile au câştigat de departe bătălia la "impresia artistică" pentru că erau absolut superbe.Oamenii îşi poartă poveştile în spate precum melcii şi asta nu e valabil doar în Grecia. Poţi intui şi completa spaţii libere prin cuvinte, chiar dacă nu ai parte decât de o imagine fugitivă.
Lăsăm vacanța și revenim la carieră. Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu sunt prezenți astăzi, de la ora 16.00, într/un adevărat spectacol în studioul emisiunii „Ne vedem la TVR”, realizată de Marina Almășan. Filmarea a avut loc de curând și alături de artiști au fost preyenți și băieții lor Horațiu și Alin, dar și colegii din Dor Românesc
Artista se va confrunta și cu o farsă care va scoate la iveală un adevăr. Cu sprijinul „ring”, echipa TVR i-a pregătit Matildei un așa-zis articol de scandal, în care era acuzată de vecini că deranjează tot blocul cu salonul de tatuaje pe care și l-a deschis recent la Bistriţa. Mai mult, e suspectată că şi-a făcut chiar ea un tatuaj pe braţ, dar că îl ţine ascuns. Matilda a fost uimită... După ce a ascultat părerile oamenilor din piaţă despre acest subiect, și-a dat seama că e o farsă. „Mi-au plăcut pieţarele... Am crezut că e vreo farsă de la vecinul meu care, într-adevăr, e deranjat de zgomotul făcut de covrigăria pe care o am”, a recunoscut Matilda. Toată reacția artistei o puteţi urmări, de la ora 16.00, la TVR 1.
Citiţi şi:
- Matilda Pascal-Cojocărița, victima dirijorului Ștefan Cigu
- Matilda Pascal Cojocărița şi Ștefan Cigu, mărturisiri, în premieră, la TVR despre sacrificii şi viaţa cu bune şi rele!
- Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ioan Ştefan Cigu, cea mai frumoasă familie de artişti
- Ştefan Cigu, sărbătorit pe sticlă cu “Dor Românesc”
- O bistriţeancă a prezentat ediţiile de sărbători ale TVR. Topul artiştilor noştri, pe "sticlă" de Revelion
Adaugă comentariu nou