La noi

Mde!... Mda! (2)

Am urmărit câteva zile la televizor vocalizele din Piața Victoriei și cele de la Palatul Cotroceni. M-a cuprins însă repulsia, mai întâi pentru scenariul prost jucat de președintele Iohannis, apoi pe seama apariției într-un prim plan stupefiant al studenților.
Am avut inspirația să mă… menajez și, când apărea /apare nevoia de relaxare la televizor, deschid mai degrabă canalul AXN, cu iscusite seriale polițiste, sau Nat Geo, History.
Totuși, din când în când, îmi revin în memorie cei doi factori care m-au îndepărtat de canalele de știri și comentarii pe teme politico-administrative ale timpului acesta.
Când e vorba de prezidentul de la Cotroceni, îmi tot răsare o anecdotă, pe care, se pare, în bună măsură, cel pomenit, o confirmă. Iată:
Creierul funcționează încă din vremea când fătul e în pântecelul mamei. Cu atât mai mult, după ce ființa vine pe lume; trăiește cu creierul treaz după cum îi este datul, în stare de veghe și în cea de somn. La unii oameni însă, creierul are o durată când se blochează: În momentul în care respectivul începe să vorbească… Aș adăuga și o altă ipostază în care creierul se oprește: Aceea când începi să behăi bahic Imnul, cum s-a întâmplat în Piața Victoriei recent.
Referitor la studenții care au lăsat cartea, biblioteca, studiul și s-au dus la București să facă larmă pe motiv de „Jos guvernul!”, asta îmi amintește de o situație, oarecum similară, în Franța. Abia descinși la Paris, aflăm că e grevă generală a nu mai știu câtor categorii de muncitori. Chiar și ai celor de la Muzeul Luvru, ceea ce desigur că ne-a întristat. Urcați în nord, în Bretania, găsim aceeași tensiune grevistă; însă, mai mult, se alăturaseră și studenții. Mirare. Ei bine, am participat și eu la o astfel de manifestare, la Nantes. Doream să mă lămuresc ce vor studenții în așa context de agitație socială. Mi s-a spus așa: Ne alăturăm muncitorilor din întreprinderi, fiindcă, peste un anume timp, mulți dintre noi vom lucra în industrie și vrem să avem parte de ceea ce acum cer greviștii guvernanților, privitor la salarii și condiții de muncă.
Ei bine? De ce „Jos guvernul!” în gura studenților noștri, când tocmai s-a hotărât acordarea de călătorii gratuite și mărirea bursei cu 50 %? Mă îndoiesc de statutul de student adevărat al acestora. Nu am cum investiga, dar mă tentează gândul că majoritatea dintre cei participanți au fost / sunt proveniți din familii îmbuibate, dintre mânuitorii de mită în preajma examenelor, dintre lichele care se pretează la „avantajele” manipulărilor. Dar, fără a cerceta, era limpede că, în afară de a orăcăi câteva ziceri impuse de cei care-i plăteau, în rest, habar n-aveau ce zic. Doar că le plăceau spectacolul răcnitului.

Comentarii

15/02/17 19:17
La voi

Regreți anii sovietici?
Toți cotuții erau etici.

Vremile nu s-au schimbat.
Cor: - Nelu s-a reșapat!

16/02/17 14:50
Trio

Mde! Mda! Mda! ich lieb Dich nicht, Du liebst mich nicht?
Mde! Mda! Mda! ich lieb Dich nicht, Du liebst mich nicht?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5