Pe credite până în 2020,

MDRT pune asfalt pe 127 kilometri de drum cu peste 94 milioane euro

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat procedura de achiziţii publice pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumurilor judetene şi de interes local din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.

Potrivit informaţiilor din anunţul publicat pe SEAP, valoarea estimată, pentru lucrările de infrastructură din ambele judeţe, este de 580,600,806.46 lei, fără TVA. Pentru Bistriţa Năsaud, se estimează că valoarea contractului este de 311.280.645 lei, fără TVA.

Investiţiile derulate prin Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin credite stabilite conform O.U.G. 105/2010. Contractul ar urma să se deruleze în perioada 16 august 2011 - 31 decembrie 2019. Adică, durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate este de trei ani, iar perioada de rambursare a creditului sau plata lucrărilor se va face în maximum şapte ani, dar nu mai târziu de 2020.

Pentru a putea participa la licitaţie, firmele trebuie să aibă o cifră de afaceri medie globală, pe ultimii trei ani (2008, 2009, 2010), de minimum 490.000.000 lei. Adică trebuie să fie o companie MARE. Numai garanţia de participare este de 5,7 milioane lei. Condiţiile tehnice impun personal de specialitate, dar şi dotări pe măsura lucrărilor, de la staţii de mixturi asfaltice de minim 450 tone/oră cumulate, staţii de betoane, autogredere, repartizatoare de asfalt, până 60 de autobasculante, 10 excavatoare, patru buldozere, 10 motocompresoare, şase motopompe, două freze de asfalt sau două laboratoare autorizate gradul 2.

Altfel spus, numai o firmă - regină a asfaltului, foarte serioasă şi cu bani mulţi, mulţi încât să poată aştepta deconturile, va putea să se înscrie la licitaţie.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 iulie 2011, iar ofertele vor fi deschise în 26 iulie.

Iată lista drumurilor “propuse” de autorităţile bistriţene:

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5