Meditația PS Claudiu la Duminica a XXII-a după Rusalii: Tic, tac…

De cele mai multe ori, noi, oamenii, nu vedem mai departe de lungul nasului. Ni se pare că tot ceea ce facem începe acum și se sfârșește în clipa imediat următoare. Pe undeva e ca și cum am scrie folosind o tastatură, însă fără să avem un ecran unde să vedem ce am scris. Sfânta Scriptură e un fel de astfel de ecran care ne dezvăluie rezultatul a ceea ce facem. Ne spune ce rezultat obținem atunci când apăsăm una sau alta dintre tastele vieții noastre. Fratele Mihai din Prilog, de exemplu, vorbea despre efectele cuvintelor pe care le folosim, spunând că va trebui să dăm socoteală pentru fiecare cuvânt folosit, deoarece cuvântul nostru, după chipul și asemănarea Cuvântului lui Dumnezeu, are puterea de a crea sau a distruge. Mai mult, spunea că pentru un „da” în loc de „nu”, sau un „nu” în loc de „da”, va trebui să dăm socoteală cu o săptămână de Purgator! Nu-i așa că parcă ne trec fiori pe șira spinării?

Evanghelia de astăzi ne spune, pe undeva, același lucru: acțiunile noastre, chiar cele ce par neînsemnate pentru noi, au o consecință concretă în eternitate. De fapt, ceea ce se întâmplă în lumea noastră ocupă doar câteva versete din evanghelia de astăzi. Restul este dedicat efectelor pe care acestea le provoacă în viața de apoi. Bogatul de astăzi nu pare să facă ceva cu adevărat rău. Canalele de televiziune și emisiunile lor de știri ne umplu mintea cu fapte atât de grave, încât bogatul nostru pare un sfânt: nu pare să fi furat, nici să fi dat în cap cuiva, nu face parte din vreo bandă de interlopi. Nu face nici măcar politică!

Problema lui pare una minoră: trece, fără să-l vadă, pe lângă un biet sărman, Lazăr, ce stă la poarta casei lui. Un Lazăr ce nu reclamă nimic. Ar dori, ce-i drept, ne spune evanghelia, să se sature cu ce cade de la masa bogatului. Dar totul rămâne la nivelul intim al dorinței... Câte nu ne dorim și noi!

Această aparent minoră lipsă a bogatului își revelează însă cu adevărat efectul în perspectiva vieții veșnice. Și separația pe care, în această viață, omul nostru o creează între el și Lazăr devine, în eternitate, o prăpastie de netrecut. Isus ne dezvăluie cea dintâi și mai mare lege în iubirea de Dumnezeu și de aproapele, vorbindu-ne de felul în care lipsa noastră de atenție față de cei de lângă noi este, de fapt, o lipsă de atenție și de iubire față de Dumnezeu – și invers.

Ce înseamnă toate acestea? Că trebuie să trăim de acum înainte într-un stres continuu, uitându-ne și unde pășim, și ce spunem, și ce facem? Nici vorbă! E Cineva care a luat deja asupra Lui faptele mâinilor noastre, urmele pașilor noștri, efectele vorbelor noastre. Fiecare picătură din Preasfântul Sânge al Fiului lui Dumnezeu s-a vărsat pentru noi... pentru a ne face liberi și responsabili fii ai lui Dumnezeu.

Avem Sfânta Scriptură! Avem pe Cineva care a înviat din morți pentru noi! E adevărat, ne-o spune evanghelia de astăzi, nu sunt argumente valabile în fața celui ce nu vrea să creadă. Suntem tragici, omnipotenți decidenți ai destinului nostru. Faptele noastre, cu parfum de eternitate, sunt la latitudinea noastră. La fel și eternitatea: una fericită, în sânul lui Avram, sau alta, dincolo de prăpastie. Singurul lucru care ne depășește puterile este timpul. Un timp limitat, dincolo de care se sfărâmă atotputernicia noastră. Tic, tac...

PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev Lc 16,19-31