Viză pentru Împărăția Cerurilor: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXII-a după Rusalii
La fel ca în evanghelia de astăzi, în care descoperim doar câteva rânduri despre viața de pe acest pământ, restul fiind dedicat vieții veșnice, la fel e și pentru noi. Deși ni se pare că existența ne este compusă dintr-o înșiruire de clipe fără prea mare importanță, fiecare dintre aceste clipe este o sămânță ce deschide capitole mari în veșnicie. Atunci când cineva l-a întrebat pe fratele Mihai din Prilog ce ar schimba din viața lui dacă ar putea să o ia de la capăt, a răspuns : "nu aș mai pierde nici o clipă". Noi ne construim secundă după secundă viitorul, prin alegerile noastre, prin acțiunile, gândurile și vorbele noastre. Fiecare dintre momentele ce ne compun existența noastră este un fel de indicator stradal ce directioneaza întreaga viață înspre Cer sau înspre iad. Partea bună e că avem integrat un bun sistem de corectare a direcției, un ESPN spiritual de ultimă generație: prin convertire, printr-o bună spovadă, prin rugăciune, reușim să reluăm calea cea bună. Partea proastă e că avem un timp limitat pentru a folosi această corecție și nici unul dintre noi nu știm durata exactă a acestui timp. Așadar dacă facem o evaluare greșită și lăsăm lucrurile să degenereze, ajungem în prăpastie. Și asta fără eufemisme.
Este de remarcat deasemenea faptul că bogatul din evanghelie nu este ceea ce am putea astăzi defini un om rău. L-am putea asemăna cu tânărul bogat de care vom auzi peste câteva duminici, convins că împlinește bună parte a poruncilor: nu săvârşeşte adulter, nu ucide, nu fură, nu mărturiseşte strâmb, cinsteşte pe tatăl său şi pe mama sa. Și tânărul și bogatul de astăzi se blochează în schimb în același punct: iubirea de aproapele. Când vine vorba de a vinde propriile bogății și a face parte săracilor, când vine vorba de a extinde banchetul la cei nevoiași, atunci, doar atunci, vedem dacă legea iubirii este împlinită cu adevărat. Multora din ziua de azi li s-ar putea părea un detaliu neînsemnat: un om se abține de la atâtea lucruri rele și nu poate greși puțin? Astfel de critici ar merita invitați să recitească imnul pe care sfântul Pavel îl dedică iubirii: "De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte”.
La Judecata de apoi vom fi întrebați dacă l-am slujit pe Cristos în frații noștri flămânzi, goi, însetați, închiși, bolnavi. În caz contrar vom fi tratați ca și toți cei cărora Domnul le spune: plecați de la mine căci nu vă cunosc! Iubirea rămâne singurul semn valid prin care în fața lumii și în fața lui Dumnezeu suntem recunoscuți ca și creștini și fii ai Împărăției. Ea, iubirea, este viza noastră pentru Împărăția Cerurilor!
PS Claudiu
Episcopul de Cluj-Gherla
Ev Lc 16,19-31
Citiţi şi:
- Meditaţie la Duminica a 22-a după Rusalii
- Pr. Vasile Beni: Şi totuşi, şi cei din iad se pot mântui
- Părintele Vasile Beni: Un creștin s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este în rai și cum e în iad
- Meditaţie la Duminica a 22-a după Rualii
- Pr. Vasile Beni: La judecată nu vom fi întrebaţi numai de răul pe care l-am făcut, ci de binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut
Adaugă comentariu nou