Părintele Vasile Beni: Un creștin s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este în rai și cum e în iad

          Părintele Ilie Cleopa povățuia zicând: ,,Să nu uite ucenicii mei că oricâtă știință, avere și cinste am avea, oricâtă rugăciune și nevoință am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm și dacă nu ne ajutăm unii pe alții, că „Dumnezeu este dragoste”.

   Textul Evangheliei la Duminica a 22-a de după Rusalii: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi ”(Luca 16,19-31).

                                                Dragii și bunii noștri credincioși!

         Poetul Alexandru Vlahuță, în poezia „Triumful Așteptării” vrând parcă să ne pregătească pentru plecarea din lumea aceasta îndemnându-ne să devenim mai buni ne spune că: „Există o dreptate a morții, fiecare trebuie să moară și există o dreptate a judecății, pentru că fiecare își va lua ră splata sa”.

       Dacă suntem atenţi acţiunea parabolei se petrece pe cele două planuri,  aici pe pământ şi după moarte. Pilda aceasta este singurul loc din Noul Testament unde ni se dovedeşte  despre nemurirea sufletului. Pentru că în istorisirea ei ne spune despre întâmplările din viaţa pământească, dar şi din viaţa de după moarte.  Este o parabolă eshatologică, pentru că accentuează îndeosebi asupra destinului omului după moarte, în eternitate,  şi asupra elementelor care determină acest destin.

       Nu ne putem apropia de Dumnezeu dacă îl ignorăm pe aproapele nostru.  Evanghelia de azi vrea să ne arate o cale care este  la îndemâna fiecăruia care ne poate duce la rai atunci când noi facem bine şi îl ajutăm pe cel ce are nevoie de ajutorul nostru. Pentru că la judecată nu vom fi întrebaţi numai de răul pe care l-am făcut, ci de binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut. Dumnezeu nu ne va judeca doar pentru cât am acumulat într-o relaţie directă, personală cu El, Dumnezu nu ne va judeca doar față de felul cum ne-am comportat față de El, ci și pentru lucruri care ţin de relaţiile interumane, adică de felul cum ne-am comportat față de aproapele, ca rezultat al apropierii şi comuniunii cu El. Iar în acest context, părintele Constantin Necula spunea: „Singurul mod în care îi puteți ajuta pe ceilalți este să nu treceți indiferenţi pe lângă drama lor, ci să spuneți că vă pasă, că parte integrată din mântuirea lor sunteți și voi". 

      Un jurnalist şi filosof francez, Andre Frossard, spunea într-una din lucrările sale: „Egoismul este unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane“. Iadul este, dacă se poate spune aşa, comunitatea egoiştilor. În inima egoistului nu încape decât sinele lui, pe când omul bun se îmbogăţeşte cu fiecare persoană pe care o lasă să intre în sufletul său.                   

     Un creştin s-a rugat odată lui Dumnezeu să-i descopere raiul şi iadul. „Bine. Am să-ţi arăt mai întâi iadul“, îi spuse Dumnezeu, şi l-a dus într-o încăpere unde era o masă mare, rotundă. Cei care şedeau acolo erau morţi de foame şi disperaţi. În mijlocul mesei se afla un vas uriaş cu mâncare care mirosea aşa de îmbietor, încât creştinului i-a lăsat gura apă. Fiecare persoană de la masă avea o lingură cu coada foarte lungă. Lingura ajungea până la oală, dar coada îi era mai lungă decât braţele celor care voiau să mănânce; aşa că, nereuşind să ducă hrana la gură, nimeni nu putea mânca. Creştinul a văzut că suferinţa oamenilor din acel loc era cu adevărat cumplită.                                                                                                          „Am să-ţi arăt acum şi raiul“, îi zise Dumnezeu, ducându-l pe omul nostru într-o altă încăpere, care era asemănătoare cu prima. Aceeaşi masă mare şi rotundă, acelaşi vas uriaş cu mâncare. Oamenii, ca şi ceilalţi, aveau aceleaşi linguri cu coadă lungă, dar aici ei arătau bine hrăniţi, râdeau şi stăteau bucuroşi de vorbă.                                                                                   Creştinul a rămas contrariat. Nu reuşea să înţeleagă. Dumnezeu a văzut nedumerirea vizitatorului şi S-a grăbit să-i răspundă: „E simplu. Vezi tu, în încăperea asta guvernează altă lege. Aici fiecare hrăneşte pe cel din faţa lui, şi nu pe sine“.                                                          Prin urmare calea către rai este îmbrățișarea suferinței și a durerii celui de lângă tine și nu există mai mare bucurie decât să-l ajuți pe cel de lângă tine. Închei cu frumoasele versuri scrise de Alexandra Mihalache:

”În propriul nostru rai sau iad / Se-aud trăirile cum cad,
E raiul sfintelor tăceri / Sau iadul cruntelor dureri.

Avem un haos personal / Care mocneşte infernal,
Dar noaptea se transformă-n zi / Doar prin lumina de-a iubi.

Şi-ncerc lumina s-o măsor / Când văd o lacrimă de dor,
Mă-ntreb de unde a căzut, / Ce rai sau iad a străbătut.

Există rai şi pe pământ, / Căci dragostea e lucrul sfânt
Ce poartă cel mai mare grad, / Iar lipsa ei înseamnă iad.

În propriul nostru iad sau rai / E vorba dacă eşti sau ai:
E raiul de a fi iubit / Sau iadul unui trup zdrobit.

Şi tot ce-avem e efemer, / Rămâne dragostea din cer,
Iar dacă-n inimă o ai / Vei şti mereu ce-nseamnă rai”.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni