MEDITAŢIE LA DUMINICA A 25-A DUPĂ RUSALII (Pilda samarineanului milostiv-Ev. Lc.10,25-37)

Iisus ne oferă exemple practice pentru a ne câştiga mântuirea-oameni care merg şi oameni care se opresc
-important este nu ce fac alţii pentru mine-ci ce fac eu pentru alţii
Dragii mei ,cu ajutorul Bunului Dumnezeu ,am intrat în postul Crăciunului- perioadă în care prin sfintele evanghelii care se citesc la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în fiecare duminică,sfinţii părinţii ai bisericii caută să ne pregătească pentru marea sărbătoare ce se apropie. Dacă am citi toate cele patru Evanghelii una după cealaltă, mă întreb care cuvânt ne-ar veni în minte pentru a rezuma tot ceea ce am citit. Poate ar fi cuvântul “Iubire”, poate “Nădejde”, dar poate şi cuvântul “Viaţă”. În Evanghelia de astăzi, de exemplu, Hristos este întrebat în legătură cu poruncile, care cer să îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, şi ni se spune că dacă respectăm aceste porunci, vom “trăi”-v-om moşteni viaţa veşnică.În evanghelie ni se spune cum un învăţat al legii vechi vine la Iisus şi-l întreabă ce trebuie să facă pentru a se mântui.Iisus îi răspunde nu teoretic ci cu o pildă practică.Îi spune despre negustorul care mergea de la Ierusalim la Ierihon şi care a fost prins,tâlhărit şi bătut.Iar pe lângă el au trecut un preot şi un levit-dar au mers mai departe.Apoi a trecut un străin,căruia I s-a făcut milă şi l-a îngrijit.La final Iisus întreabă:cine este aproapele?-iar învăţatul legii răspunde-că cel care a avut milă de el,iar Iisus îndeamnă zicând:,,du-te de fă şi tu asemenea”Această parabola este parabola bunului samaritean. Probabil o cunoaştem foarte bine şi înţelegem din ea că Dumnezeu ne cheamă să arătăm iubire pentru fiecare persoană pe care doreşte El să o întâlnim, oricine ar fi ea, oriunde şi oricând am întâlni-o.Ar trebui însă să ne întrebăm şi noi oare “cine este aproapele meu?”sau mai bine-în ce categorie ne găsim ?

Un faimos scriitor englez a spus: “Cel mai grav păcat împotriva semenilor noştri nu este ura, ci indiferenţa. Aceasta este esenţa inumanităţii” (George Bernard Shaw). La aceasta îmi vine să mă gândesc după ce am citit parabola Samariteanului milostiv.
Răul cel mare nu l-au făcut tâlharii- Ci absenţa iubirii din cei ce au trecut pe acolo după aceia! În faţa acestei pagini din Evanghelie este uşor să împărţim oamenii în două categorii. Cei care merg înainte, şi cei care se opresc. Aceia care merg pe drumul lor şi aceia care se ocupă de alţii. Aceia care spun “nu mă priveşte pe mine”, şi cei care se simt responsabili, de tot şi de toţi. Aceia care nu vor să aibă greutăţi, şi aceia care se angajează ori de câte ori există o durere sau o tragedie. Aceia care nu fac rău nimănui, şi aceia care merg în întâmpinarea oricărei necesităţi. Aceia care trebuie să se ocupe mereu de lucruri foarte urgente şi importante, şi cei care se ocupă de micile probleme cotidiene ale altora. Dumnezeu stă deasupra tuturor şi observă. Noi în care categorie ne găsim? Ne gândim doar că mântuirea noastră coincide cu mântuirea celorlalţi!
Iubirea nu abandonează niciodată omul pentru sine însuşi. Iubirea nu poate fi intermitentă. Pretinde continuitate, fidelitate, compasiune. Se ajunge în mod sigur la Dumnezeu numai oprindu-se alături de aproapele. Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu numai cunoscând mai întâi omul. Este mult mai dificil să-l iubim pe aproapele care se vede, decât să nu-l iubim pe Dumnezeu care nu se vede.
Spunea fericitul Augustin: “Fiecare om este aproapele fiecărui om. Este un necunoscut? Este un om! Este un duşman? Este un om! Dacă este un prieten să rămână un prieten. Dacă este un duşman, să devină un prieten!”
Iubirea apropie omul de om.Întrebarea nu este ce fac alţii pentru mine, ci ce fac eu pentru alţii? Omul care iubeşte nu se pune la centru, ci îi pune pe alţii.Şi să nu uităm că fiecare om care se află în nevoi, este aproapele nostru.De aceea în perioada postului,să căutăm a-L iubi mai mult pe Dumnezeu şi pe aproapele-pentru că răniţi sunt şi în zilele noastre nu numai fizic ci şi spiritual,iar religia nu trebuie să se practice doar în biserică ci şi pe stradă-pentru că aproapele este orice om aflat în necaz pentru că:,,trebuie să ne îngrijim nu numai de ale noastre ,ci şi de ale altora(sf. Ambrozie).Amin! pr. Vasile Beni