Meditaţie la Duminica a 25-a după Rusalii

Trei atitudini:omul contra om,omul pe lângă om şi omul pentru om
Întrebare:în care tablou ne regăsim prin faptele şi atitudinea noastră?

Ar fi titlul pe care l-aş da acestei cuvântări,pe care l-aş împărţi în trei tablouri,dar haideţi mai întâi să vedem ce ne spune sf.ap şi evanghelist Luca în textul evangheliei:,,Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Isus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Isus: Şi cine este aproapele meu? Iar Isus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Isus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea”. Parabola Bunului Samaritean începe cu o întrebare teologică, “Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” şi se termină cu o descriere a unei persoane acordând prim ajutor cuiva aflat pe marginea drumului. Începe cu cea mai importantă poruncă creştină, “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta”, şi se încheie cu achitarea notei de plată la hotel.
1)Omul contra om-fără nici un motiv-în care ni se spune cum un om simplu mergea de la Ierusalim la Ierihon.Călătorul cobora singur pe cale,împăcat că a fost la templu unde s-a rugat.Deodată asupra lui s-au năpustit tâlharii care l-au bătut şi i-au răpit totul,lăsându-l aproape mort.Fapta tâlharilor este atât de josnică şi neumană,astfel încât ea ne provoacă indignare,silă oroare şi frică.
2) Omul pe lângă om-evanghelistul ne spune că pe acea cale au trecut un preot şi un levit,iar atitudinea acestora parcă ne repugnă,pentru că toţi ne-am fi aşteptat să se oprească ,dar n-au făcut-o.De ce?-am avea un posibil răspuns că în vechiul testament cel care se atingea de un om mort devenea necurat şi nu mai puteau sluji pentru o vreme.Dacă din acest punct de vedere ei erau justificaţi-Iisus vroia să transmit un mesaj că viaţa unui om este mai presus de orice din această lume,,precum voiţi să vă facă vouă oamenii asemenea faceţile şi voi lor”-precum voiţi să vă slujească,aşa slujiţii mai întâi voi.
3)Omul pentru om-aici intră în scenă cel de-al treilea tablou-în care un samarinean care era un călător,îl vede pe cel rănit I se face milă şi are grijă de el,îi acordă primul ajutor,apoi îl duce la o casă de oaspeţi,îl dă în grija gazdei, îi spune că v-a mai veni şi îi v-a plăti.Această discuţie cu gazda are loc a doua zi, pentru că Iisus samarineanul milostiv rămâne peste noapte lângă cel suferind-slujind astfel pe cel care era în nevoie.
Scurte concluzii care se desprind din această evanghelie: Dumnezeu ne cheamă să arătăm iubire pentru fiecare persoană pe care doreşte El să o întâlnim, oricine ar fi ea, oriunde şi oricând am întâlni-o.
- “Cel mai grav păcat împotriva semenilor noştri nu este ura, ci indiferenţa. Aceasta este esenţa inumanităţii” (George Bernard Shaw).
-Răul cel mare nu l-au făcut tâlharii- Ci absenţa iubirii din cei ce au trecut pe acolo după aceia! În faţa acestei pagini din Evanghelie este uşor să împărţim oamenii în două categorii. Cei care merg înainte, şi cei care se opresc. Aceia care merg pe drumul lor şi aceia care se ocupă de alţii. Aceia care spun “nu mă priveşte pe mine”, şi cei care se simt responsabili, de tot şi de toţi. Aceia care nu vor să aibă greutăţi, şi aceia care se angajează ori de câte ori există o durere sau o tragedie. Aceia care nu fac rău nimănui, şi aceia care merg în întâmpinarea oricărei necesităţi. Aceia care trebuie să se ocupe mereu de lucruri foarte urgente şi importante, şi cei care se ocupă de micile probleme cotidiene ale altora. Dumnezeu stă deasupra tuturor şi observă. Noi în care categorie ne găsim? Ne gândim doar că mântuirea noastră coincide cu mântuirea celorlalţi!
-Iubirea nu abandonează niciodată omul pentru sine însuşi. Iubirea nu poate fi intermitentă. Pretinde continuitate, fidelitate, compasiune. Se ajunge în mod sigur la Dumnezeu numai oprindu-se alături de aproapele. Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu numai cunoscând mai întâi omul. Este mult mai dificil să-l iubim pe aproapele care se vede, decât să nu-l iubim pe Dumnezeu care nu se vede.
Spunea fericitul Augustin: “Fiecare om este aproapele fiecărui om. Este un necunoscut? Este un om! Este un duşman? Este un om! Dacă este un prieten să rămână un prieten. Dacă este un duşman, să devină un prieten!”
Iubirea apropie omul de om.Întrebarea nu este ce fac alţii pentru mine, ci ce fac eu pentru alţii? Omul care iubeşte nu se pune la centru, ci îi pune pe alţii.Şi să nu uităm că fiecare om care se află în nevoi, este aproapele nostru.De aceea în perioada postului,să căutăm a-L iubi mai mult pe Dumnezeu şi pe aproapele-pentru că răniţi sunt şi în zilele noastre nu numai fizic ci şi spiritual,iar religia nu trebuie să se practice doar în biserică ci şi pe stradă-pentru că aproapele este orice om aflat în necaz pentru că:,,trebuie să ne îngrijim nu numai de ale noastre ,ci şi de ale altora(sf. Ambrozie).Amin!