Pr. Vasile Beni: Să nu uităm când cineva ne ajută, dar şi să vedem când cineva are nevoie de ajutorul nostru

Pilda cu cizmarul sărac care şi-a dorit să vadă faţa Mântuitorului     ,,Mâine voi veni la tine, fiule. Să mă aştepţi!"

Textul Evangheliei la duminica a 25-a de după Rusalii: „În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea”. (Ev. Luca 10, 25-37)

               Dragii noştri credincioşi!

        Cu toţii ştim şi ar fi bine să ne reamintim că a fi creștin nu înseamnă pur și simplu a crede în Dumnezeu sau a privi doar spre Dumnezeu, ci a privi și în jurul nostru și ai vedea pe toți cei care au nevoie de ajutorul nostru.

   Ce este mila şi care sunt faptele milei trupeşti şi sufleteşti. Potrivit învăţăturii bisericii noastre „Mila” este un sentiment de compasiune faţă de aproapele nostru aflat în dureri trupeşti şi sufleteşti. Şi fiecare dintre noi am avut, avem şi vom avea parte de dureri trupeşti, dar şi sufleteşti.

      Important este ca noi să nu uităm când cineva ne ajută, dar şi să vedem când cineva are nevoie de ajutorul nostru. Învăţătura bisericii noastre ne spune cum să avem grijă faţă de aproapele nostru pentru că în lumina învăţăturilor Evangheliei, Dumnezeu nu sălăşluieşte doar în ceruri sau pe masa  sfăntului Altar prin Taina Sfintei Împărtăşanii, ci poate fi descoperit în persoana fiecărui om aflat în nevoie.  Iar prin faptele milei trupeşti şi sufleteşti noi căutăm să înlăturăm lipsurile şi nevoile aproapelui nostru.

     Faptele milei trupeşti sunt: a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi, a primi pe cel străin, a îmbrăca pe cel gol, a cerceta pe cei bolnavi, a cerceta pe cei ce se află în necaz, a îngropa pe cei morţi.

          Foarte importante sunt însă şi faptele milei sufleteşti şi acestea sunt: a îndrepta pe cel păcătos, a învăţa pe cel neştiutor şi nepriceput, a da sfat celui ce are trebuinţă de el, a ierta pe cei ce ne-au greşit, a mângâia pe cel întristat, a nu ne răzbuna pe aproapele nostru pentru răul făcut, a ne ruga pentru aproapele nostru.

   Aşadar, fiecare faptă atât a milei trupeşti cât şi a milei sufleteşti ne învaţă cum să ne comportăm faţă de aproapele nostru.

      O întrebare simplă ar putea fi aceea că fiecare dintre noi ar trebui să ne întrebăm ce simțim atunci când vedem un om chinuit, zdrobit și schimonosit de dureri trupești și sufletești. Simțim milă ori silă?

       Ne apropiem să îi alinăm rana sau fugim de el ca de lepră? Dacă simțim milă, dăm mărturie despre celălalt ca persoană, ca om demn, chip al lui Dumnezeu. Tratându-l omenește cu ceea ce la momentul acela îi trebuie mai mult, fie că este vorba de un cuvânt, de o pâine sau despre un sfat, Îl mărturisim pe Însuși Hristos.

Şi în acest sens m-aş opri la o istorioară rostită de marele romancier rus Lev Tolstoi (1828-1910), care pe lângă romanele sale celebre, a scris şi o serie de povestiri cu conţinut moral creştin. Între acestea este şi ,,Istoria cizmarului sărac”.

       Într-un sat trăia un cizmar care, într-o odăiţă, îşi avea atelierul şi bucătăria şi dormitorul. Din meşteşugul său de a repara încălţămintea oamenilor abia îşi scotea hrana de toate zilele. Dar omul era foarte credincios, iubitor de biserică şi cu inimă bună, pentru toţi. O dorinţă mare nutrea cizmarul: să se învrednicească şi el, cumva, să vadă faţa Mântuitorului.

     Într-o noapte i se arătă în vis Domnul Iisus şi îi zise: "Mâine voi veni la tine, fiule. Să mă aştepţi!" Omul se trezi cuprins de o nemărginită fericire. Deretică prin casă îşi puse toate lucrurile în rânduială, se îmbrăcă îngrijit şi cu ochii pe fereastră, începu a aştepta oaspetele divin.

      Căutând aşa pe geam, zări o femeie săracă, ducând un prunc în braţe. Omul nostru deschise uşa, o pofti înăuntru, îi făcu un ceai fierbinte să se încălzească şi o omeni cum putu mai bine. După plecarea ei, iarăşi se aşeză la geam, ca nu cumva să-i scape Cel aşteptat.

       Pe la amiază văzu un măturător de stradă, rebegit de ger. Şi pe acela îl primi cu bunătate şi îl mângâie. Dar Domnul nu venea.

     Către seară primi cizmarul un soldat bătrân care trecea pe drum. Şi lui îi oferi ceva de mâncare, căldură, un ceai... Şi aşa până ce afară se întunecă de-a binelea. Omul, întristat adânc, se aşeză să se odihnească. Într-un târziu adormi, şi-L visă iarăşi pe Mântuitorul care îi zise: "Bine m-ai primit fiule! Află că îndurarea şi bunătatea pe care le-ai arătat semenilor tăi, Mie mi le-ai arătat. Căci doar grăit-am vouă: "Întrucât aţi făcut un bine unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut" (Matei 25, 40).

În concluzia acestei cuvântări am putea spune că la judecata universală nu vom fi întrebaţi de cât de mult am postit,de cât de mult ne-am rugat,de câtă credinţă am avut,ci de felul în care ne-am comportat faţă de aproapele. Pentru că ne este foarte uşor să-I ajutăm pe cei fără problem, dar de multe ori nu ne pasă de cei necăjiţi pentru că aruncăm un ban din fugă, dar el poate are nevoie să stai să-l asculţi, să-l priveşti în ochi, să-l îmbărbătezi. Şi dacă milostenia materială se poate termina cea spirituală se înmulţeşte.

      Prin urmare dacă ai dragoste şi o dai copilor tăi şi aceştia o răspândesc în lume aceasta se înmulţeşte, dacă ai bunătate şi o dai copiilor tăi, iar aceştia o răspândesc în lume aceasta se înmulţeşte.

  De aceea dacă ar trebui să mă opresc la o concluzie finală cred că aceasta ar fi:Fă binele şi împrăştie-l în lume şi cu siguranţă copii tăi îl vor găsi!” Amin.

Pr. Vasile Beni