Meditaţie la Duminica a X-a după Rusalii

Cât de nefericiţi sunt părinţii care au copii bolnavi pentru că suferă alături de ei, poate chiar mai mult pentru că împletesc dragostea cu durerea.
Cine a alergat cu copilul bolnav în braţe pe străzi cerând ajutor spre a fi dus cât mai repede la spital poate să înţeleagă mai uşor starea sufletească a tatălui din Evanghelie care i-a cerut Mântuitorului să-i vindece copilul. Foarte pe scurt din relatarea mateiană – un tată vine la Iisus, cade în genunchi şi Îl roagă să-i vindece copilul, iar Iisus le porunceşte apostolilor: „Aduceţi-L aici la Mine” (Mt. 17,18)
Din Evanghelia Duminicii a 10-a după Rusalii putem să învăţăm cel puţin două lucruri: 1. cine sau ce sunt copiii şi 2. care sunt datoriile părinţilor facă de copii.

1. Cine sau ce sunt copiii?
Părintele D. Stăniloaie spunea că orice copil care apare pe lume este un dar a lui Dumnezeu şi, ca atare, o minune.
Sfinţii Părinţi spun că pruncii, după ce ies din apa Sf. Botez, sunt cele mai scumpe fiinţe. Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul. Totuşi, am putea spune că este cea mai de preţ comoară, iar părinţii sunt paznicii acestei comori.
Copiii sunt sămânţa omului viitor care se ascunde îl el, sâmburele în care se ascunde nădejdea părinţilor, precum în ghinda ce zace în pământ stă ascuns stejarul de mâine.
Copiii sunt templul lui Dumnezeu, în fiecare vedem chipul lui Dumnezeu.

2. Care sunt datoriile părinţilor faţă de copii?
Nicolae Iorga spunea: „copilul nu datorează părinţilor viaţa ci creşterea”.
Dacă cei care sunt copii văd în părinţi trecutul, părinţii trebuie să vadă în copii viitorul.
Din punct de vedere trupesc, după ce le-au dat viaţă, părinţii trebuie să-i hrănească, ocrotească, să-i deprindă cu scrisul şi cititul şi alte cunoştinţe, să le asigure o carieră frumoasă şi un trai fericit pe pământ – este preocuparea tuturor, chiar şi a păgânilor, care sunt lipsiţi de lumina credinţei.
Dar pentru părinţii creştini, datoria este de a da copiilor o creştere în dragoste de Dumnezeu şi în duh creştinesc şi de a-i pregăti pentru viaţa veşnică.
Sf. Ap. Pavel le scria creştinilor din Efes: „Şi voi, părinţii, creşteţi pe copiii voştri în învăţătura şi mustrarea Domnului” (Efeseni 6,4)
Educaţia religioasă este garanţia formării caracterelor tari şi cinstite – cine nu admiră şi acum virtutea Suzanei „pentru că părinţii au învăţat-o pe fiica lor Legea Domnului” Ist. Suzanei.
În Evanghelie, Mântuitorul le spune „Aduceţi-L la Mine”, vrând să ne arate ce este prioritar – formarea caracterului moral.
Sf. Ioan Gură de Aur spune că părinţii vor fi pedepsiţi nu numai pentru păcatele lor, ci şi pentru ale copiilor, dacă nu-i cresc în duhul evlaviei.
Sf. Sc. îi aseamănă pe părinţii care nu se îngrijesc de copii „cu struţul neştiutor care îşi lasă ouăle în nisip, să le clocească soarele, uitând că picioarele trecătorilor le pot strivi sau că fiarele le pot mânca (Iov 39, 14…)
În concluzie, să căutăm să-i aducem pe copilaşii noştri la Hristos şi să ne rugăm pentru ei ca Domnul „să-i umple de înţelepciune şi pricepere. Apără-i de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi ca totdeauna să le fie călăuze şi povăţuitori spre toate faptele cele bune”. (Din rugăciunea părinţilor pentru copiii lor).
În încheiere să medităm la cel puţin 2 lucruri:
1. Cât de mult, ca şi părinte, tu te rogi pentru copiii tăi – doar când sunt bolnavi sau în examene, repet întrebarea – cât de mult te rogi pentru copiii tăi?
2. Ce educaţie cauţi tu, ca şi părinte, să oferi copiilor tăi – pentru că Vasile Militaru spunea: „Pe copil să-l ţii în frâne,/ De vrei om la toţi să placă,/ Nu-l lăsa orice să spună/ Nu-l lăsa orice să facă./ Nu-l lăsa după plăcere/ Unde vrea el să se ducă/ Din acelaşi lemn se scoate/ Şi icoană şi măciucă!”
Repet întrebarea – ce educaţie cauţi tu, ca şi părinte, să oferi copiilor tăi? Amin!
Pr. Vasile Beni