Melania Cuc

 

 Punctul comun

Cinăm în bucătăria comună.

Gândim împreună

Programul din viața care urmează.

Eu voi ridica o biserică din poeme!

Zic,

Voi

Ridicați doar din umerii pe care

Șoimii de vânătoare

Moțăie cu capișonul pe ochi.

De-a lungul distanței dintre lingură și gură

Negura-i mai albă ca pânza de sub

Vopseaua tabloului celebru.

Ca într-un facsimil,

Copiez unghiurile unde

Se cade

Să-mi așez furculița,

Apoi, linia de asalt a cuțitului

Și pâinea, și vinul...

Pe furiş,

Unghia pisicii domestice

Sfâșie fața de masă

Până la sânge.

 

Nelinişti

Centrul pământului.

Plămân tăvălit în praful cretei

Cu care îmi scriu neliniștile.

Incorect, irelevant, irecuperabil

Este

Momentul culminant al discursului

Din care ies scântei de revoltă.

Aici,

Îmi închei misiunea

Ca și cum

Ochiul s-ar goli singur de lumină.

Beau apa ploilor

Pustiită fiind de frica neștiinței.

Este doar o senzație.

Momentul

Doar mi-l imaginez că îl prind,

Că îl pipăi, îl miros, îl aud

Cum se zbate

În cuşca mea cu gratii nesigilate.

 

Câinii din Lună

Cordonul de argint

Strangulând grumazul mânzului nenăscut...

Latră câinii din Lună.

Ce mai întâmplare neverosimilă!

Tot lumini și umbre desperecheate

Se admiră în oglinda apei-albe.

Teama asta-i mai subțire decât mine.

Abia de-o ating

Și se sparge în respiraţii neştiute.

Ies și eu din gura-lumii.

Gata îmbrăcată de bal

Mă preling

Cu mustul de struguri sălbatici

În paharul de pe masa voastră, oameni.

Câinii din Lună mă amușină,

Caută , caută sânge

Printre miliardele de forme indefinite

Ale repetiției generale.

În rana  de butaforie sută la sută

S-a înfipt  granata; 

Piatră scumpă, mare cât dropia toamnei.

 

 

 

 

Într-un caleidoscop

Imaginea personală,

Așa, răsturnată, fragmentată,

Reconstituită

După chipul şi asemănarea femeii...

În casa cu bufniţe,

Un caleidoscop din veacul trecut.

Amintirle huruie,

Se învârt, amețesc

Se prind de braţele mele,

De grumazul mamei

Care nu îmi mai trimte flori de mușcată

Presate-n scrisori.

Zi de zi,

Mai adaug un rid

Sub fardul culorii,

Oja ieftină de pe unghii se crapă,

Se împrăștie tot sideful

Ca puful de îngeri.

Masa pe care arunci

Asul ascuns într-o mânecă

Aruncăm asul din mânecă

Străluminează seara în care

Jocul și norocul

Mă dispută cu îndârjire.

Sunt colecționarul de jucării vechi,

Un samsar de sentimente cultivate

În cernoziomul grădinii cu melci.

Imaginile se rostogoliesc în ghem din fir de nailon

Capătul sforii îmi taie genunchii

Osul, de sub care

Se aud scrâșnetele din măsele și dinți.

 

Nu știu nimic

Vă scriu dintr-o prismă de sticlă vitrată.

Modern, imposibil de digerat

De stomacul ierburilor neglorioase,

Spațiul din jur

Adăpostește

Mărgelele de sub limba de șarpe constrictor,

Resturi de la masa de nuntă din Galillea,

Și capul retezat al unei regine nenorocoase.

Vorbim în geometriile peste care

Manualele de școală trec

Ca un deget uns cu salivă.

Filă după filă, dăm înainte,

Și doar ochiul se bucură de spectacol,

Ochiul artificial se dilată, râde

Ca și când un oftalmolog i-ar picura

Între pleoape

Elixiruri uitate.

Nu știu nimic despre reconstituirea unei lumi pierdute.

Adaug numai detalii, praf și pulbere

Din ceea ce

Vine pe căi neștiute

Spre mine.

În libertatea mea garantată cu singura-mi viață

Debarasez mesele la care

Sclavii și stăpânii

Au ros frumusețea cărnii până la oasele albe.

Dorm bogații cu duhul,

Cum dorm ghiftuite furnicile.

Bocancul,

Cu un număr mai mare

S-a pus deja în mișcare, pe aleea

Cu perbolele din care

Mulțimea adună spinii pentru încoronare.

 

Râul îmbrăcase rochia de mătase

Fără nasturi, fără firul de aur,

Doar trupul despletit în șuvințe,

Pielea albă și sângele agățat-șirag

De gulerul pietrelor

Ce-și ascuțeau colții

În frunza vieții.

Am coborât

În adânc de lumină,

Am mers de-a bușilea

Prin visul ploii de iunie.

Insectele, elitrele din metale necunoscute,

Și apoi,

Zborul cu motor

Care a zdrențuit

Liniștea cimitirului.

Un pas înainte,

Doi pași înapoi,

Așa, ca într-un tango argentinian

Am exersat până la epuizare.

Ciungi și șchiopi,

Mergem mai departe

De-a lungul râului

Care a îmbrăcat pentru noi

Rochie nouă,

Rochie de mătase.

Pe mal,

Un spițer,

Scoate aspirină

Din sălciile tinere și încrezătoare.

 

Despre, cum...

Umbra mea,

Doamnă fără nume,

Haină scumpă

Ce desăvârșește ceremonia

Altui început.

Interpretați-mi cum doriți

Viața fără de mâneci,

Jucați-mi rolul,

Pe care

Îl știți pe de rost..

În dulapul plin cu suflete

Și damf de naftalină

Molii rozosin

Iau de la capăt exercițiul de autoapărare.

Am un magazin cu insecticide

Care ucid curat și fără durere de cap.

Pe cântarul de inox

Stau pulberi de vieți

Care nu s-au născut încă.

Întrebările sinucigașe

Își retează limba.

Răspund pe muțește.

Este un alt fel de flirt,

De dragoste cu moartea cea tânără și frumoasă.

De sub arborele împăcat cu de toate,

Budha zâmbește fără niciun motiv.

Despre cum am trăit,

Urlă toate megafoanele

Dintr-un oraș plin cu ochelari de miop.