Melania Cuc: Florile portocalului

 

Colbul iluzoriu

Cu sare și cu oțet

Voi curăța farfuria pe care îmi aduci amintirile.

Nimic nu trece fără noimă

Prin târgul acesta de vechituri reciclate.

Triumfă stâlpii de beton

În colbul iluzoriu

Și e dumincă după amiază

Și  femeile poartă crini neînfloriți

În cosițele tradiționale.

Aerul

Miroase a carne de miel

Și  ne  va fi milă,

Dar ne vom hrăni

Cu întrebările fără de răspunsuri.

Vorbești întruna.

Eu mint că te ascult cu atenție.

Timpul trece ...

Curg  cu nemiluita din cer

Băuturi  interzise copiilor.

Eu nu mai contez în clipa de față.

Destrămată ca un batic purtat în exces

Este strada pe care

Un  vișin a crescut, a dat rod

Printre  pietrele bulucite la stâlpul infamiei.

 

Aniversare

Din omoplatul meu

Iese zborul

Și știu că nu este anormal

Să fiu lut și să plutesc

În cămașa îngerului.

Priviți-mi ochii  de pasăre prădătoare

Și lacrima de care  vă e teamă!

Mă voi topi,

Voi curge , voi șterge

Desenul

Înfiripat  pe nisip.

Sunt dimineața  unui text nescris.

Prin mintea mea fără dimensiune precisă

Dragostea umblă cu lampa aprinsă.

Gramofonul pe care nu l-am avut niciodată

Cântă răgușit și de inimă-albastră.

 

 

 

 

Botez

 

Trupul sufletului meu

Se face tot mai  mic

Și parabola-i  nedescifrată

În zidul Ierihonului.

Ca o străină beată-i mărturisirea mea

Sub patrafirul de aer

Și  batista șterge ochiul

Îngerului orb.

Se scutură aur destul

La piața de mandarine

Iar

Moartea își frânge grumazul

Privind

Mereu

După mine.

Numai umbra-mi se poartă

Ca o sclavă fără stăpân,

Merge pe toc cui

Prin istoria pietrei de la temelia

Orașului în care

Vin sfinții în  imagini

Ridicate direct din apa Iordanului.

Între  varul caselor noastre,

Stau uitate pe sfoară

Cămăși și  fluturi din celofan.

 

 

 

La drum de seară

Nu am citit  în stele,

Nu am ghicit în  flori de cafea

Am mers pe mâna umbrelei

În  soarele ce-a ieșit după ploaie.

Tu nici nu vei veni la mine la poartă

Doar calul tău

Cărând bidoane pline

Cu vie moartă

Și cu apă vie.

Rana curcubeului supurează.

Am desenat pe frunze de salcâm

Respirații care îngheață de frică.

Brusc, bate din aripi

Pasărea-mamă

Și în tot acest angrenaj de scripeți și ligamante vetuste

Dor piromanul de serviciu

Își pune cenușă pe cap.

Iubirile spălătoresei

Din orașul ce mi-a schimbat viața

Plâng, reumatice,

În somn.

 

 

 

 

 

 În vreme de criză

 

Arborele împodobit cu batsite de damasc

Și cu grauri flămânzi.

Păsările cerului au coborât printre noi.

Suntem tot mai mulți

Mai flămânzi

Pe pâinea de diferite mărimi și forme.

Criza asta ar putea să ne coste

Cât glonțul care trece razant

Pe la urechea condmanatului.

În tinerețe iubeam mai mult neștiutul

Decât părinții de carne.

Îmi recunosc vina,

Ilegitimă ca un drog, ca un joc de noroc

Într-o lume ce abia a fost construită.

Arhitectii își mărturisesc patima,

Așa ca alcoolicii anonimi,

Vin și scriitorii, și pictorii, și savanți..

 și detașamentele de muncă forțată ...

Vin în salpoetele lor cenușii.

Maldăre de vise și d eoase.

Mărturisesc Și... mărturisirea  mea-i împăturită

În două,

În patru...

Ca o fabrică de evantaie din lemn dsanthal

 Inaugurată

Pe banchiza eschimoșilor din vis.

 

Florile portocalului

Închisoarea asta încă mai are mirosul

Apei de colonie

Cu care stropeai dimineața și seara

Florile porcocalului.

În răstimp

A nins și a pleznit carnea–n sare

Apele s-au întors la izvor

și caii au prins aripi.

Herghelii prin cer pasc ierburi de leac.

Eu stau încuiată pe dinăuntru

În celula unui veac

Cu părul din sprâncene cărunt.

Aștept nerăbdătoare

Amenințare care să-mi elibereze

Edict de bună purtare,

Doar eu am fost cea care

Am șters treptele 

Cu lapte matern

La intrarea stoicilor

În jurul meu

Temelia marilor drumuri

E roasă de cariul profund al tăcerii.

S-a inventat claustrofobia pe viață.

Arunc cheia de fier

Între filele cărții cu poezii nesemnate.