Memorialul Maria Cioncan, la Maieru
Vinerea trecută, în comuna Maieru, într-o bună organizare la care şi-au adus contribuţia Poliţia şi Jandarmeria, s-a desfăşurat a şasea ediţie a concursului şcolar de cros „Maria Cioncan”, în amintirea regretatei mari sportive măierence, medaliată cu bronz la Olimpiada de la Atena 2004, în proba de 1500 m.
Au participat în jur de 400 de elevi, de la şcolile gimnaziale din trei judeţe, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Hunedoara. Organizatorii concursului au fost Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret BN, Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" din Maieru, Primăria Maieru, Asociaţia Sportivă "Maria Cioncan", Asociaţia Judeţeană de Atletism BN şi Academia Olimpică Română, prin filialele sale judeţene.
Amfitrionul acestui mare eveniment sportiv a fost profesorul de sport Liviu Ursa, fiul reputatului profesor de limba şi literatura română, Sever Ursa, ctitorul muzeului „Cuibul visurilor”, din localitate, pe care l-am salutat călduros, domnia sa ţinând să asiste la această sărbătoare sportivă, în pofida unei indisponibilităţi, alături de soţia sa, doamna veşnic tânără, Doina Ursa.
I-am mai remarcat pe viceprimarul Maierului, teologul Vasile Borş, Ştefan Beregszoszy, antrenorul hunedorean al Mariei Cioncan, marcat şi de data aceasta, directorul liceului măierean, Ioan Raţiu, Marieta Ilcu, maestră emerită a sportului, conf. univ. Iosif Şandor, de la Cluj, prof. Vasile Szabo, căruia i s-au oferit distincţii pentru întreaga activitate şi nu în ultimul rând, lelea Ioana, mama îndurerată a Mariei Cioncan.
Clasamentul general pe echipe: locul întâi - Sângeorz-Băi, cu 101 puncte; locul doi - Feldru, cu 44 puncte; locul trei - Rebrişoara, cu 35 puncte. Concursul s-a desfăşurat pe grupe de vârstă, clasele trei-patru, cinci-şase, şapte-opt, şi sportivi legitimaţi. Învingătorii, în această ordine, fete şi băieţi, au fost Ana Maria Jarda (Sângeorz-Băi) şi Alin Hodorogea (Sângeorz-Băi), Daria Băieş (Coşbuc) şi Alexandru Marti (Feldru), Maria Burduhos (Rebrişoara) şi Traian Mustaţă (Sângeorz-Băi), Dana Sa (Sighetu Marmaţiei) şi Corneliu Pitariu (Hunedoara).
Organizatorii au oferit diplome, cupe şi tricouri tuturor primilor şase clasaţi la fiecare categorie. Vreme frumoasă, zâmbet mult şi gazde primitoare. Din Aleea Personalităţilor măierene, Maria Cioncan, prin bustul său de bronz, ne priveşte blajin.
Citiţi şi:
- La Maieru s-a desfăşurat „Memorialul de cros Maria Cioncan”, ediţia a noua
- Memorialul de cros „Maria Cioncan”, ediţia a opta, s-a desfăşurat la Anieş
- Aproape 1000 de elevi i-au adus un omagiu, prin participarea la concursul de cros, olimpicei Maria Cioncan. Vezi rezultatele!
- Fastuoasă sărbătoare la Maieru, hramul Bisericii şi înnobilarea antrenorului emerit Ştefan Beregszaszy ca cetăţean de onoare al comunei
- Zece ani, două luni şi optsprezece zile, carte lansată la Maieru de antrenorul emerit Ştefan Beregszaszy în amintirea Mariei Cioncan
Adaugă comentariu nou