Zece ani, două luni şi optsprezece zile, carte lansată la Maieru de antrenorul emerit Ştefan Beregszaszy în amintirea Mariei Cioncan

La Maieru, în prezenţa a peste o sută de invitaţi, profesorul hunedorean Ştefan Beregszaszy, antrenor emerit, şi-a lansat cartea de memorii „Zece ani, două luni şi optsprezece zile”, aceasta fiind perioada în care reputatul antrenor a avut-o în pregătiri pe cunoscuta atletă măiereancă, Maria Cioncan, multiplă campioană balcanică şi naţională, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, 2004, la 1500 metri. În 2004 Maria a devenit Maestră Emerită a Sportului şi a primit, prin Decret al Preşedintelui României, Ordinul Meritul Sportiv, clasa a treia, cu două barete. Este Cetăţean de Onoare al localităţilor Cluj, Maieru, Hunedoara.
La 29 august 2004, atleta declara, „Mi-a fost foarte greu până aici. Am muncit foarte mult, pentru că nu sunt o fată talentată. Am realizat totul prin muncă. Am trecut peste accidentări, am trecut peste piedici puse de o mulţime de oameni. Am realizat totul doar prin voinţă, antrenament şi şansă. Doar antrenament şi somn, acesta a fost programul meu în ultimii ani. Va urma, sper, o viaţă mai bună pentru mine şi familia mea de la ţară...Pe podiumul olimpic mi-am revăzut toată copilăria care a fost una foarte grea şi m-am gândit că poate cu banii cuveniţi din acest succes voi reuşi să-mi schimb şi eu viaţa.”
Prof. Liviu Ursa, cel care a descoperit-o pe Maria Cioncan, spunea, „Ceea ce m-a impresionat mai mult decât calităţile fizice ale fetiţei fragile de atunci, au fost ochii ei. Erau nişte ochi mari, albaştrii, luminoşi şi adânci, uneori întrebători sau nemulţumiţi, dar poate de prea multe ori trişti sau chiar înlăcrimaţi.”
Prof. Ştefan Beregszaszy, arăta, „Îmi lipseşte enorm! Mi-e dor de chipl ei încrâncenat! Alt sportiv, asemenea ei, nu voi mai întâlni!”
Maria a ştiut să privească cerul şi nu s-a îmbătat cu parfumul înălţimilor. Nu şi-a uitat niciodată rădăcinile sale puternice, româneşti, creştine, le-a respectat şi le-a onorat permanent. Domnul Ştefan a ştiut să descopere şi să cizeleze caracterul puternic şi onest al Mariei şi a devenit repede „tatăl ei spiritual.”
Acest remarcabil eveniment literar a fost condus de prof. Liviu Ursa, ajutat de primarul teolog al Maierului, Vasile Borş, cel care a organizat şi masa festivă. Printre invitaţi i-am remarcat pe Marieta Ilcu, fostă dublă campioană mondială la săritura în lungime, prof. univ. Vasile Bogdan, decan Facultatea de Educaţie-fizică Cluj, viceprimar Vasile Deac, Florian Constantin, director al Direcţiei judeţene Sport-Tineret, inspector şcolar Dinu Onita, mama Mariei, preoţii Ioan Lăpuşte şi Dan Cismaş, prof. Elena Ursa, prof. Iacob Naroş. Au prezentat cartea prof. Liviu Ursa şi scriitorii Icu Crăciun şi Dan Popescu. Au mai fost prezenţi colegi profesori de sport şi cei de la Comisia Judeţeană de Atletism.
Lumea aceasta a secundelor, lupta aceasta permanentă cu secundele, sunt fabuloase. Nimeni nu este obligat să intre pe uşa înaltei societăţi sportive. Pe aici intră doar cei puternici, cei cu caractere tari, talent şi muncă, foarte multă muncă. Ca să cucereşti o mare înălţime îţi trebuie un mare sacrificiu. Exact ceea ce a făcut Maria Cioncan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5