Merele din ferma Pombis, medicamente fără reţetă
Recoltarea merelor în cunoscuta firmă bistriţeană Pombis este în plină desfăşurare. Livada de la Ciceu Mihăieşti musteşte a multă viaţă. Se munceşte în flux continuu. Vremea ţine cu cei de aici, deşi căldurile excesive ale toamne mai bântuie şi acum. Tractoare cu remorcuţe tractează containerele pline cu merele aurii, sănătoase şi amirosind a viaţă lungă. Culegătorii, cu coşuri şi lădiţe pline cu merele Golden, se întrec în a face o muncă de calitate.
Jos, în hală, se sortează şi se depozitează. Inginerul Aurel Onigaş este mereu în mijlocul oamenilor. Prezent în hală, în livadă, urmăreşte desfăşurarea activităţii, apoi stă de vorbă cu beneficiarii, răspunde la telefon, dirijează livrarea către unităţile de desfacere ori către unitatea de procesare. Aflăm că au fost recoltate peste 400 tone mere şi au fost livrate mai bine de 200 tone.
De la Ciceu Mihăieşti, consumatorii, se pot aproviziona cu mere la alegere, atât pentru consum cât şi pentru industrializare. Preţul este la îndemâna fiecăruia.
Citiţi şi:
- Merele de aur- marca POMBIS- spre deliciul şi sănătatea consumatorilor
- Farmecul livezii de la Ciceu Mihăieşti
- La Ciceu Mihăieşti, toamnă bogată, cu mere sănătoase
- Firma Pombis – un etalon al pomiculturii naţionale
- Pentru a ţine medicul departe, consumaţi mere nobile din firma Pombis a inginerului Onigaş
Adaugă comentariu nou