Mergi la medicul de familie şi semnează pentru sănătatea ta!

În cabinetele medicilor de familie din toata ţara a început campania de strângere de semnături de la susţinătorii iniţiativei legislative cetăţeneşti cu privire la Legea privind nivelul fondurilor anuale minime obligatorii destinate finanţării sănătăţii, lege publicata in Monitorul Oficial al României. Campania este în plină desfăşurare pe blogul medicilor de familie, medic-de familie.blogspot.com. Blogul este făcut de un grup de medici de familie, cu scopul de a informa corect opinia publică, pacienţii, guvernanţii, colegii medici din spitale şi cadrele medicale medii.

Concret, este vorba despre un proiect de lege prin care, se propune ca începând de la 1 ianuarie 2010, segmentului sănătăţii să i se acorde 6% din Produsul Intern Brut anual, iar segmentului asistenţei medicale primare să i se acorde minim 12% din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În prezent, procentul alocat Sănătăţii din Produsul Intern Brut anual este de doar 3,6% iar procentul din FNUASS alocat asistenţei medicale primare este de doar 5,4%.

Tot ce trebuie să faci ca să susţii acest demers este să mergi la medicul de familie şi să semnezi pentru sănătatea ta !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5