Mihai Eminescu şi Grigore Silaşi

Pentru românii de pretutindeni, ianuarie înseamnă aniversarea regelui poeziei româneşti, „omul deplin al culturii române” (C. Noica), Mihai Eminescu. L-am aniversat şi noi aşa cum am ştiut, în şcoli, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, unde prof. Dora Florean şi Enese C., au organizat o acţiune în sala festivă a liceului, în pauza mare organizând montaje de cântece şi poezie, montaje tip documentar privind viaţa şi activitatea poetului, în holul central fiind organizată o expoziţie cu picturi şi schiţe inspirate din opera eminesciană.

Şi alte instituţii de învăţământ şi culturale (Biblioteca şi Casa de Cultură) au fost gazdele sărbătoririi lui Eminescu a 160 de ani de la naştere. Da! S-au împlinit 160 de ani de la naşterea poetului naţional.

Tot în ianuarie, merită să ne amintim că se împlinesc 180 de ani de la naşterea şi 123 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care s-a numit Grigore Silaşi, primul profesor de Limba şi literatura română a Universităţii clujene dar, din păcate, nicio acţiune culturală în acest sens. De aceea consider că este necesar ca prin câteva date să ne reamintim de Grigore Silaşi.

Născut în oraşul Beclean, la 27 ianuarie 1836, ca fiu al protopopului greco-catolic Vasile Silaşi, datorită lipsurilor materiale şi contra dorinţelor familiei, a urmat, după şcolile din Năsăud, Dej şi Cluj, Teologia din Blaj, fiind hirotonit preot. A urmat studiile la Viena, unde a obţinut titlul de Doctor în teologie.

La înfiinţarea Universităţii clujene a ocupat postul de profesor de Limba şi literatura română.

Ca român şi profesor, şi-a pus în slujba neamului întregile sale valenţe prin înfiinţarea unor reviste: „Sionul românesc” (1865) şi a Societăţii „Iulia” (1873), a tinerilor universitari din Cluj.

Ca purtător al aspiraţiilor românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, Grigore Silaşi a avut încă de la început neplăceri cu guvernanţii unguri pentru ţinerea cursurilor în limba română, pentru patriotismul manifestat şi transmis în cadrul Societăţii „Iulia”, interzicându-se ţinerea cursurilor în limba română, chiar când cursanţii sunt numai români.

A fost atacat de presa maghiară, i s-au înscenat demonstraţii scandaloase, i-a fost arsă biblioteca, a fost nevoit să-şi părăsească casa prin fugă, a fost înlăturat de la catedră.

Încheierea pactului dualist în 1867 şi încorporarea Transilvaniei la Ungaria au marcat începutul unei perioade grele pentru români. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea şi au protestat împotriva noului regim prin „Pronunciamentul de la Blaj” din mai 1868, Silaşi fiind intermediarul doleanţelor românilor la împăratul Francisc Iosif I, care, printr-o audienţă particulară din noiembrie 1868, a prezentat acestuia 14 petiţii din Blaj, exprimând poziţia românilor faţă de noul regim.

Autor al unor lucrări remarcabile ca: „Renaşterea limbii române în vorbire şi scriere” (1879-1881); „Românul şi poezia sa populară”; „Limba literară şi populară” şi multe altele i-au adus lui Grigore Silaşi alegerea ca membru de onoare al Academiei Române, dar şi repercusiunile arătate mai sus.

Aşa cum îl venerăm pe Eminescu-Luceafăr al poeziei româneşti, merită să-l venerăm pe Silaşi ca un consecvent luptător pentru idealurile neamului românesc, pentru integritate, unitate şi limbă.

Decedat la 17 ianuarie 1897, la Năsăud, Grigore Silaşi va rămâne pentru noi un ideal de mândrie şi patriotism.

Am dori ca iubitorii de neam şi ţară să se oprească, în trecerea lor, la mormântul lui Silaşi de la Năsăud, sau la statuia acestuia din faţa Şcolii Generale „Grigore Silaşi” din Beclean, pentru a-i pune o floare pe mormânt ori la soclul statuii în onoarea limbii române!