Grigore Silaşi

Pentru românii de pretutindeni, ianuarie înseamnă aniversarea regelui poeziei româneşti, „omul deplin al culturii române” (C. Noica), Mihai Eminescu. L-am aniversat şi noi aşa cum am putut, în şcoli, la bibliotecă, la Casa de Cultură, neuitând că Eminescu în peregrinările sale transilvane ar fi putut să zăbovească şi pe meleagurile noastre.

Da! S-au împlinit 159 de ani de la naşterea poetului naţional.

Tot în ianuarie merită să ne amintim că se împlinesc 179 de ani de la naşterea şi 122 de la trecerea în nefiinţă a celui care s-a numit GRIGORE SILAŞI, primul profesor de Limba şi literatura română a Universităţii clujene.

Născut în oraşul Beclean, la 27 ianuarie 1836, ca fiu al protopopului greco-catolic Vasile Silaşi, datorită lipsurilor materiale şi contra dorinţelor familiei, a urmat, după şcolile din Năsăud, Dej şi Cluj, teologia din Blaj, fiind hirotonisit preot. A continuat studiile la Viena, unde a obţinut titlul de Doctor în teologie.

La înfiinţarea Universităţii clujene a ocupat postul de profesor de Limba şi literatura română.

Ca român şi profesor, şi-a pus în slujba neamului întregile sale valenţe prin înfiinţarea unor reviste: „Sionul Românesc” – 1865 şi a Societăţii „Iulia” – 1873, a tinerilor universitari din Cluj.

Ca purtător al aspiraţiilor românilor pentru păstrarea limbii şi fiinţei naţionale, Grigore Silaşi, a avut încă de la început neplăceri cu guvernanţii unguri pentru ţinerea cursurilor în limba română, pentru patriotismul manifestat şi transmis în cadrul Societăţii „Iulia” interzicându-se ţinerea cursurilor în limba română, chiar când cursanţii sunt numai români.

A fost atacat de presa maghiară, i s-au înscenat demonstraţii scandaloase, i-a fost arsă biblioteca, a fost nevoit să-şi părăsească casa prin fugă, a înlăturat de la catedră.

Încheierea pactului dualist, în 1867, şi încorporarea Transilvaniei la Ungaria au marcat începutul unei perioade grele pentru români. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea şi au protestat împotriva noului regim prin „Pronunciamentul de la Blaj” din mai 1868, Silaşi fiind intermediarul doleanţelor românilor şi împăratul Francisc Iosif I, care printr-o audienţă particulară din noiembrie 1868 a prezentat acestuia 14 petiţii din Blaj, exprimând poziţia românilor faţă de noul regim.

Autor al unor lucrări remarcabile ca: „Renaşterea limbii române în vorbire şi scriere” (1879-1881); „Românul şi poezia sa populară”; „Limba literară şi poporală” şi multe altele i-au adus lui Grigore Silaşi alegerea ca membru de onoare al Academiei Române, dar şi repercusiunile arătat mai sus.

Aşa cum îl venerăm pe Eminescu – Luceafăr al poeziei româneşti – merită să-l venerăm pe Silaşi, ca un consecvent luptător pentru idealurile neamului românesc, pentru integritate, unitate şi limbă.

Decedat la 17 ianuarie 1897, la Năsăud, Grigore Silaşi va rămâne pentru noi un ideal de mândrie şi patriotism.

Aş dori ca iubitorii de neam şi ţară să se oprească în trecerea lor la mormântul lui Silaşi din Năsăud, sau la statuia acestuia de la Beclean, pentru a-i pune acestuia o floare pe mormânt ori la soclul statuii în cinstea limbii române.