Mintiul, un sat cu o semnificaţie mai aparte

Pe şoseaua judeţeană Cepari – Nimigea se află satul Mintiu, un sat de oameni gândiţi care întotdeauna au învestit în inteligenţă, satul armoniei şi bucuriei omeneşti. Păcat că nu-i nimeni alături de ei să le asculte durerea şi să le împărtăşească nădejdea.
Aici totul e diferit şi la fel e totul. În casă, în firea ţăranului, descoperi trecutul, prezentul şi viitorul întregii noastre ţărănimii.
În Săptămâna Luminată, respectiv, în data de 21 aprilie 2012, un grup de zece cărturari năsăudeni s-a alăturat convoiului mortuar ce a condus pe ultimul drum un descendent din familia academicianului Iulian Marţian, un om de aleasă omenie, un gospodar desăvârşit, un adevărat filozof în straie ţărăneşti, pe badea Gusti Marţian, al patrulea plecat dintre cei 8 fraţi, ce au compus o familie cu reale calităţi morale şi cetăţeneşti.
Năsăudenii s-au ataşat familiei spre a consola pe prietenii şi colaboratorii noştri, pe fiul Ieronim şi fratele Grigore, oameni de aleasă cultură, dotaţi cu spirit de echilibru şi dreptate care au readus acasă pe academicianul năsăudean şi stă de strajă în centrul satului privind la consătenii lui ce zi de zi răscolesc pământul spre a-şi câştiga existenţa.
Păcat că forţa de muncă tânără scade de la an la an, iar satul parcă e uitat de lume. De fapt, aşa cum spune preotul paroh, satul este omis şi de pe harta judeţului, poate dintr-o eroare sau spre a reduce cheltuielile comunei Nimigea, compusă din opt sate, care toate tind spre o nouă viaţă, spre o nouă civilizaţie.
Cortegiul funerar, compus din rude, vecini, prieteni, săteni, oaspeţi din Cluj, Bistriţa, Năsăud a pornit de pe o stradă lăturalnică, într-o ordine şi disciplină, specifice acestui gen de ceremonii, păstrând tradiţiile locului.
Am ajuns, după câteva opriri, pe uliţa principală a satului, pe partea dreaptă a pârâului ce străbate satul. Aici am observat o dezbinare. Preotul cu enoriaşii au luat-o spre stânga, iar căruţa mortuară cu vizitiul spre dreapta. Oarecum m-am alarmat şi am strigat: Părinte, spre dreapta. La care mi s-a răspuns că aici e o situaţie mai aparte. Podul de peste vale este deteriorat şi nu se poate trece cu căruţa, iar pe unde trece căruţa, adică prin apă, nu poate trece preotul cu enoriaşii, care sunt nevoiţi să păşească pe note pe podul vechi presărat doar cu câteva lodbe.
Ne-am dat întâlnire pe malul stâng al văii şi am continuat drumul spre comoara satului, aranjată şi bine îngrijită prin strădania preotului paroh ce dovedeşte bun spirit gospodăresc.
De 2-3 ani se încearcă construirea podului de peste valea ce străbate satul. I-au adus grinzi metalice şi din beton, dar lucrarea bate pasul pe loc. Primăria nu se implică spunând că e drum judeţean, iar mai marii judeţului nu au trecere prin zonă, uitând de sat, fără a realiza că Mintiul are o semnificaţie mai aparte şi ar putea porni spre o agricultură modernă cu mare randament şi eficienţă.
Până la finalizarea noului pod ar fi bine să se taie 2-3 arini sau răchiţi de pe malul văii şi să se facă lodbe care să se fixeze pe pod spre a înlesni trecerea pietonilor. Uşor se poate accidenta aici un copil, un animal sau un trecător prin zonă, mai ales că iluminatul public lasă de dorit.
Pentru această lucrare nu folosim bani din buget ci doar iniţiativa cuiva de a mobiliza sătenii la două ore de muncă în folosul obştei pe bază de voluntariat, care în satele noastre era o tradiţie, de a contribui fiecare sătean la buna gospodărire a satului în care trăieşte.
Mândria săteanului din Mintiu e că nu-i nimeni şi-i totuşi cineva alături de el – Bunul Dumnezeu.
Să devenim cu toţi sătenii la un loc – NOI ÎNŞINE.