Minune, cerşetorul imobilizat, „vindecat” de poliţişti

De acasă suntem învăţaţi să nu cercetăm când cineva întinde mâna. Să dăm din puţinul nostru şi celul care cere. Însă când vezi câtă nesimţire eate în rândul aşa-zişilor cerşetori, când afli din comunicatele insituţiilor de ordine că obţin pe lună mai mult ca tine, normal că îţi pui un semn de întrebare. Adăcă tu te zbaţi o lună pentru o brumă de bani, iar cerşetorii îi topesc în câteva ore la cârciumă. Nu degeaba suntem văzuţi aşa de prost în străinătate, ei cu ideile lor ingenuoase ne fac de mândra lume.

Câte sunt în stare să inventeze au descoperit, în urma unei acţiuni de combatere a cerşetoriei, agenţii Poliţiei Comunitare. Oamenii legii au depistat pe L. Vasile, din Dorohoi, Botoşani, în timp ce apela la mila publicului în faţa Bisericii „Sf. Apostoli Petru, Pavel şi Andrei” de pe strada Andrei Mureşanu din Bistriţa. Cerşea pozând în persoană cu handicap, lipsită de picioare, folosind, pentru a se deplasa, un cărucior improvizat din scânduri şi rulmenţi uzaţi. După ce a fost condus la sediul Poliţiei Comunitare, s-a ridicat şi a umblat. Ca şi cum s-ar fi produs o minune. „Înşelătorul” de suflete a fost sancţionat contravenţional, şi a fost pus să distrugă „mijlocul de locomoţie” în prezenţa agenţilor comunitari, după care a fost condus în staţia SNCFR Bistriţa Nord pentru a se deplasa spre localitatea de domiciliu. Însă cu siguranţă va face şi alte victime, în alt loc, negândindu-se că Dumnezeu îl va pedepsi pentru faptele lui aşa de rău, încât se va căi o viaţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5