Ioan Ţintean a jucat cu mandatul de lider judeţean pe masă, după ce Delegaţia Permanentă PNL a refuzat excluderea lui Mihai Bumb

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, deputatul Ioan Ţintean, şi-a depus mandatul de lider judeţean, după ce Delegaţia Permanentă a refuzat solicitarea excluderii din partid a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Mihai Bumbu. L-a convins să renunţe şi nu i-a acceptat demisia, însuşi preşedintele partidului, Crin Antonescu, care l-a rugat personal să revină asupra demisiei.

,,Domnule preşedinte Ţintean, vă rog personal să reveniţi asupra demisiei, deoarece apreciez în mod special activitatea dumneavoastră şi interesele PNL. Cer rămânerea dumneavoastră în funcţie”, i-a spus liderul naţional PNL Crin Antonescu.

Ţintean şi-a motivat decizia de a-şi depune mandatul din funcţia de preşedinte PNL B-N, precizând că în politică trebuie să existe, chiar dacă nu e la modă, decenţă şi verticalitate. Liderul judeţean PNL a povestit jurnaliştilor despre ,,ieşirea” avută în cadrul Delegaţiei Permanente, când le-a reproşat colegilor de la centru că, prin decizia luată, îl împiedică să-şi ducă la bun sfârşit strategia de conducere a filialei judeţene, şi a ales astfel, să demisioneze.

,,V-am mai spus că mandatul meu ţine de modul cum se rezolvă această strategie la CJ”, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PNL Ioan Ţintean.

,,Am simţit o tristeţe vizavi de decizia luată de către Delegaţia Permanentă, pentru că nu am făcut niciun lobby în acest sens. Am pus pe masa raportul privind problema filialei judeţene B-N, şi nu am făcut niciun fel de intervenţie pe lângă Crin Antonescu sau Radu Stroe. Dar, sigur, acolo, a intervenit preşedintele PNL Caraş-Severin care am înţeles că a fost coleg de facultate cu Mihai Bumbu şi a făcut un pic de lobby care a prins. În general, trebuie să recunosc că există reţineri din partea colegilor de la centru atunci când se pune problema excluderii unei persoane cu funcţie de conducere, pentru că au rezerve că acel post nu va mai putea fi câştigat de PNL”, a explicat Ţintean.

În cele din urmă, Ţintean a fost întors din drum, după trei runde de întâlniri de către preşedintele PNL Crin Antonescu care s-a angajat, să urmărească, personal cazul ,,Mihai Bumbu”. În acest sens, liderul PNL Crin Antonescu şi-a anunţat în perioada viitoare, o vizită de lucru, la Bistriţa.

,,Trădătorii” din PNL decid soarta din CJ

PNL are emoţii în ceea ce priveşte respectarea strategiei politice aprobate de conducerea filialei cu privire la modalitatea de vot în Consiliul Judeţean.

În ce priveşte şedinţa ordinară de luni, preşedintele PNL BN, deputatul Ioan Ţintean, a declarat că grupul consilierilor PNL, sau ce a mai rămas din grupul consilierilor PNL, nu este de acord cu proiectul de buget încropit de preşedintele CJ Liviu Rusu, urmând ca decizia finală cu privire la modalitatea de vot să fie luată în cadrul şedinţei de Birou Politic Teritorial.

,,Vă pot spune, că noi nu vom fi de acord cu proiectul de buget pe care am auzit că îl încropeşte preşedintele judeţului, Liviu Rusu. Vreau să vă spun că la ora aceasta, preşedintele va veni, luni, în şedinţa de CJ, cu acea parte de 22% din sume de echilibrare care s-au recalculat la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, pare-mi-se dintr-o sumă de 40 de miliarde de lei, sumă care ar trebui împărţită către primăriile din judeţ pe baza unui algoritm al votului obţinut. Avem informaţii că preşedintele CJ vrea să dirijeze întreaga sumă spre groapa de gunoi. Astăzi în şedinţa de Biroul Politic Teritorial vom hotărî prin vot dacă vom fi de acord sau dacă vom cere ca banii să fie trimişi spre primării, pentru că la această dată, primăriile gâfâie şi nu au bani pentru salarii”, a menţionat Ţintean.

Trei contra şase din acelaşi partid

În ciuda opoziţiei politicii de partid a PNL faţă de prevederile respectivei ordonanţe de urgenţă a Cabinetului Boc, trei consilieri PNL au votat cot la cot cu colegii de la PDL în favoarea restructurării posturilor din aparatul de specialitate al CJ.

Este vorba despre vicepreşedintele CJ, Mihai Bumbu, Luca Peter şi Anton Vlad care au votat pentru, votul lor aflându-se în opoziţie cu votul celorlalţi trei consilieri judeţeni PNL Dorin Popescu, Ioan Deneş şi Dorel Coc.

Preşedintele PNL, Ioan Ţintean, şi-a exprimat convingerea ca măcar acum, vicepreşedintele CJ Mihai Bumbu să voteze alături de PNL, după ce a scăpat basma curată, în urma deciziei Delegaţiei Permanente. Ceilalţi doi consilieri judeţeni PNL, Anton Vlad şi Luca Peter, care au fost excluşi din PNL la propunerea Biroului Permanent Judeţean din acelaşi motiv pentru care s-a propus excluderea lui Mihai Bumbu, au făcut contestaţie la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL.

,,Evident că ne vom opune cu forţele pe care le mai avem, avem trei forţe, iar de azi, avem patru forţe, pentru că domnul Mihai Bumbu este membru PNL cu drepturi depline, dar atenţie şi cu obligaţii depline în interiorul partidului, nefiind exclus în Delegaţia Permanentă, şi din acest moment, Mihai Bumbu va fi al patrulea consilier, pe care noi credem, că îl putem sensibiliza să voteze împotriva proiectului de buget”, a subliniat Ioan Ţintean.

Morala se predă din nou în Consiliul Judeţean şi în PNL, dar traseismul va rămâne în floare. Depinde ce fac trădătorii fiecăruia...

Se pare însă că cei trei liberali (Mihai Bumbu, Luca Peter şi Anton Vlad) sunt decişi să meargă pana la capăt. Lor nu le pasă dacă într-o eventuala alianţă cu PDL vor juca un rol pur decorativ. Interesele personale îi mână înainte, negândindu-se la consecinţe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5