Cu mortul… prin mălai

Doar la noi în judeţ se pot întâmpla asemenea “minunăţii”. Să mergi cu mortul prin mălai, deoarece un anumit cetăţean al satului a îngrădit cărarea spre cimitir, negândindu-se că la un moment dat şi el îşi va găsi odihna veşnică în acelaşi loc. Povestea noastră se întâmplă la Runcu Salvei, sat în care se pare că unii mai ţin morţiş la palma de pământ moştenită de la strămoşi, chiar dacă în mod normal ar trebui să-şi facă o “pomană” să lase drum spre cimitirul satului. Mergem creştineşte în urma maşinii care transportă spre locul de veci pe ultimul opincar de la Runc. În jur, o mulţime de oameni, fiecare străduindu-se să respecte doliul, să fie alături de badea Dumitru. Pietrele de pe drum sunt şi ele învăluite într-un praf care face legătura cu pământul din care provenim cu toţii. Drumul care duce spre cimitir urcă tot mai abrupt, un lucru ciudat, calea morţii fiind ascendentă. Serpentine alunecoase şi înguste ne duc spre dealul decorat cu o mare de cruci şi flori uscate ce zac printre ele: totul este condamnat la putrezire şi apoi la veşnicie, totul se usucă, devine negru şi crapă şi nimic nu poate schimba asta. Drumul devine din ce în ce mai periculos şi conatat cu surprindere, la un moment dat, că maşina cu mortul se opreşte. Aflu că de aici încolo sicriul va fi purtat pe braţe, deoarece un “creştin” de altă confesiune a pus pe drumul care duce la cimitir porumb. Nu a lăsat nici măcar o cărare, la capătul locului pe unde trecea cărarea spre veşnicie fiind săpată o groapă adâncă, parcă sfidând morţii şi spunându-le: “Pe aici nu se trece!” Dramaticul dă înspre comic în momentul în care constatăm că este o adevărată “aventură” să cari trupul neînsufleţit sărind “obstacolele” făcute de consăteni. Este trist să vezi cum un om, după ce a slujit o viaţă cultura populară, nu are asigurată calea spre veşnicie, sicriul făcându-şi cu greu drumul printre tuleii de porumb. Convoiul înmormântării a fost atenţionat de fătul de la biserică să nu calce firele de porumb, deoarece proprietarul este foarte revoltat. Mă gândeam în acel moment ce suflet are acel om pentru care este mai importantă recolta de pe cărarea spre cimitir decât propriul suflet? Ajunşi în faţa gropii, care aştepta “lacomă” să fie populată, aceste “revolte” au dispărut pentru o secundă. Până când următorul mort îşi va face calea prin mălai…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5