Mircea Geoană: „Doamne, cât de dragi îmi sunt bistriţenii!”

Liderul PSD, Mircea Geoană, s-a aflat în acest sfârşit de săptămână la Bistriţa. Prima locaţie vizitată a fost Heidenfeld-ul, unde Geoană a gustat din ţuica şi produsele comercianţilor prezenţi la „Toamna Bistriţeană”. Vizita a durat mai bine de oră, după care Geoană s-a deplasat la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, unde s-a întâlnit cu stafful PSD din judeţ. Peste 400 de social-democraţi şi-au primit liderul PSD în aplauze şi scandări „Geoană, preşedinte!”

„Doamne, cât de dragi, îmi sunt bistriţenii! De fiecare dată revin în judeţul dumneavoastră cu plăcere. Sunt la a şaptea vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud şi mă simt aici ca acasă. Am mulţi prieteni la Bistriţa, pe Fane Sângeorzan, primarul din Feldru, care mă sună mai des, decât mă suna nevasta mea, pe Radu Moldovan, pe Nicu Moldovan, pe Doina Pană, care mă sună şi mai des”, a spus Geoană zâmbind, stârnind aplauze puternice din partea celor prezenţi în sală.

Liderul PSD a vorbit despre necesitatea ca România să se întoarcă la valorile reale şi a subliniat importanţa păstrării relaţiilor diplomatice cu celelalte ţări.

„ Atunci când este greu, strângi rândurile, vrajba trebuie lăsată deoparte, şi trebuie să te întorci la valorile reale, la valorile de familie, de partid. Sunt convins că acel preşedinte stă în faţa dumneavoastră, azi la Bistriţa. Vom ajunge din nou la guvernare! Să veghem să nu fim lacomi! Să reclădim încrederea în propriul nostru destin! Interesul naţional nu are culoare ideologică! Va trebui să continuăm să investim în relaţia cu America şi să avem înţelepciunea să ne apărăm experienţa relaţiilor diplomatice. Avem obligaţia să construim o singură Românie! Vă iubesc! Vă iubesc! La mulţi ani, Bistriţa!”, a spus preşedintele PSD Mircea Geoană.

Duminică, liderul PSD a participat la slujba de sfinţire a noilor clopote ale Bisericii Evanghelice, unde Mircea Geoană şi-a exprimat mesajul de respect pentru comunitatea saşilor bistriţeni.

„Printr-un efort solidar, clopotele au răsunat mai puternic ca oricând. E un semnal că avem nevoie de o singură Românie”, a precizat Mircea Geoană.

Din delegaţia PSD care l-a însoţit pe Mircea Geoană au făcut parte Liviu Dragnea, secretarul general al partidului, deputatul PSD, Nicolae Bănicioiu, Valentin Steriu, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură, şi foştii miniştri Dan Nica, Constantin Niţă şi Marian Sârbu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5