Mitropilitul Andrei le-a cerut protopopilor să aibă grijă grijă de cimitire, oglinda celor vii şi a conştiinţei pe care comunităţile o au pentru grija celor morţi

-la şedinţa de la Cluj au fost prezenţi cei 3 protopopi din judeţ

Protopopii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului s-au întâlnit marţi, în şedinţă de lucru la Centrul Eparhial, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi a Preasfinţitului Episcop vicar Vasile Someşanul.
În cadrul şedinţei, s-au dezbătut diverse probleme administrative şi pastorale, după cum a precizat, pentru Radio Renaşterea, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov, înainte de începerea lucrărilor: „Astfel de întâlniri semestriale ale protopopilor cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi cu Preasfinţitul Vasile Someşanul, dar şi cu membrii Permanenţei Consiliului Eparhial sunt întruniri semestriale şi care au în primul rând un caracter de lucru. În acest an este cea de a doua întâlnire de acest gen pe care o avem cu protopopii şi este un moment în care putem şi noi să le prezentăm activitatea Arhiepiscopiei şi hotărârile care privesc în mod deosebit toate sectoarele administrative: sectorul bisericesc, sectorul economic, sectorul cultural, sectorul misionar-social, sectorul protocol, eventual exarhatul şi alte chestiuni care privesc activitatea protopopilor. Dar şi pentru noi, în acelaşi timp, este un moment în care ne putem informa despre ceea ce se întâmplă bun în teritoriul lor, şi pentru ceilalţi colegi protopopi acest dialog este benefic întrucât, pornind de la principiul că ceea ce este bun într-un protopopiat poate fi preluat şi aplicat într-un alt protopopiat, astfel de întâlniri sunt extrem de constructive şi utile… Înaltpreasfinţitul va prezenta pe scurt un cuvânt introductiv şi, mai apoi, fiecare consilier îşi va prezenta principalele puncte pe ordinea de zi care privesc activitatea la parohii, în special prin intermediul protopopilor care sunt, după cum bine ştim, organe de reprezentare ale Chiriarhului în Eparhie. Aş dori să fac doar câteva precizări. De pildă, pe ordinea de zi a sectorului bisericesc se află un punct extrem de important dar şi sensibil în acelaşi timp, şi anume este vorba de reechilibrarea, să spunem, a repartiţiei posturilor neclericale la nivelul parohiilor din Arhiepiscopia noastră, având în vedere că încă mai sunt parohii, în special din mediul rural, care nu au nici un post neclerical, şi aici mă refer la cântăreţi sau îngrijitori, în condiţiile în care există parohii care au două posturi. Înaltpreasfinţitul şi Permanenţa, în şedinţele anterioare au hotărât sau au dispus să se discute acest punct tocmai pentru a veni în sprijinul preoţilor în special din mediul rural, care, beneficiind de o astfel de contribuţie salarială, ar avea un mare sprijin în desfăşurarea activităţii lor. Sigur, şi la celelalte sectoare vor fi teme importante, cum ar fi situaţia şi starea cimitirelor pe care, o repetăm, nu este în toate cazurile cea mai fericită. Este de datoria noastră, ca for executiv să veghem şi să le aducem la cunoştinţă protopopilor importanţa îngrijirii acestor locuri care sunt, înainte de toate, oglinda celor vii şi a conştiinţei pe care comunităţile o au pentru grija celor morţi”.
Din judeţul nostru au fost prezenţi protopopii Alexandru Vidican-Bistriţa, Ioan Dâmbu-Năsăud şi Doru Zimveliu-Beclean. Părinţii protopopi se întâlnesc periodic pentru a dezbate problemele administrative şi pastorale, pe care le întâmpină în activitatea lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5