Mitropolitul Andrei, la înmormântarea primarului Olimpiu Iuga Napeu. Locuitorii comunei Şieu pot aduce un ultim omagiu la sediul Primăriei

Miercuri, de la ora 12.00, primarul comunei Şieu, Olimpiu Iuga Napeu, va fi condus pe ultimul drum. La înmormântare sunt aşteptaţi sute de oameni, atât din comună cât şi colegi primari şi oficialităţile judeţene.
Slujba prohodului va fi săvârşită de Mitropolitul Andrei şi protopopul Alexandru Vidican, alături de toţi preoţii de pe Valea Şieului. Astăzi, locuitorii comunei pot aduce un ultim omagiu celui care i-a condus timp de 8 ani la sediul Primăriei unde trupul neînsufleţit al primarului este aşezat în sala de şedinţe.
Tot astăzi, de la ora 20.00, este slujba priveghiului oficiată de un sobor de preoţi. Mâine, iar slujba înmormântării va avea loc cel mai probabil în curtea Primăriei.
Reamintim faptul că primarul Olimpiu Iuga Napeu a trecut, în prima zi de Post, la cele veşnice la spitalul din Târgu Mureş. Acesta a suferit un infarct în urmă cu două săptămâni a fost transportat cu un elicopter SMURD la Mureş, operat şi i s-au pus două stent-uri, însă inima a cedat în dimineaţa zilei de luni.
Comuna se află în doliu, fiind alături de familia greu încercată, la fel şi colegii din primărie care transmit condoleanţe familiei, iar pe primar îl vor purta mereu în gând şi suflet ca pe un om bun care a ştiut întotdeauna să fie primarul tuturor, un om împăciuitor care a sărit mereu în sprijinul tuturor.
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5