Mitropolitul Andrei, la Vermeş: Părintele Ziman, ridicat la rangul de sachelar. Primarul Romeo Florian, distins cu Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat, alături de un sobor de preoţi, Sfânta Liturghie în Parohia Vermeș din comuna Lechinţa.

A fost o zi de mare sărbătoare pentru întreaga comunitate, prilej pentru creştini să-şi scoată din lăzi costumele populare.

În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa Evanghelică a zilei, ierarhul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți în număr mare la slujbă să mediteze fiecare la faptele lor. „Cu o săptămână înainte de postul mare, Biserica ne aduce aminte că avem motive să ne îmbunătăţim viaţa. În această perioadă până la Paşti, pentru că uşile pocăinţei sunt deschise în faţa noastră, a tuturor, şi trebuie să ne îndreptăm şi gândul, şi cuvântul, şi fapta. Pe toate să le îmbunătăţim, folosindu-ne de mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână. Este mare lucrarea pocăinţei, care ne ajută să devenim din răi, buni. Pocăinţa e o lucrare foarte serioasă, care are loc în Biserica Ortodoxă. Pocăinţa, ne spune Sf. Ioan Damaschin, este întoarcerea cu părere de rău, cu lacrimi şi cu căinţă de la păcat, la virtute şi de la diavol, la Dumnezeu. Pocăinţa întotdeauna se sfârşeşte cu o bună spovedanie”, le-a spus credincioşilor, Părintele Mitropolit.  

La finalul slujbei, părintele paroh Paul-Valer Ziman, care de mai bine de trei ani păstorește comunitatea din Vermeș, a fost ridicat de IPS Andrei la rangul de sachelar. Preotul i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența în mijlocul credincioșilor din Vermeș și a făcut o scurtă prezentare a activităților desfășurate în parohie. „În cei trei ani şi două luni de preoţie, în această parohie, am realizat multe lucrări împreună cu credincioşii, atât la biserică – şi Biserica noastră s-a înfrumuseţat – cât şi lucrări de renovare totală la casa parohială, pe care sperăm ca în curând să le finalizăm. Cred că cea mai importantă lucrare este începutul şi continuarea comuniunii dintre credincioşi”, a spus părintele paroh.

"Totodată, i-a daruit Părintelui Mitropolit o bederniță, ce are brodat hramul bisericii din Vermeș „Adormirea Maicii Domnului”, veșmânt liturgic pe care Înaltpreasfinția sa a promis că-l va purta în acest an, la Hramul Mănăstirii clujene Nicula. Mulțumiri  din partea părintelui paroh și a Arhiepiscopiei Clujului au fost aduse și autorităților locale și județene, pentru sprijinul acordat comunității ortodoxe din localitate. Astfel, primarul comunei Lechința, de care aparține localitatea Vermeș, Romeo Florian, a primit în semn de recunoaștere a sprijinului față de biserică, Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, o icoană ce o reprezintă pe Maica Domnului", precizează radiorenaşterea.ro.

Slujba arhierească de la Vermeș s-a încheiat cu sfințirea unei troițe sculptate în piatră, ce este amplasată în curtea bisericii și care a fost donată de familia regretatului consilier Cornel Filipaş.

Parohia Vermeș aparține de Protopopiatul Beclean și deține două biserici, una veche din lemn, în care nu se slujește, și alta construită după 1990, ce poartă hramurile „Adormirea Maicii Domnului”  și  „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Comunitatea ortodoxă de aici numără aproximativ 600 de credincioşi.

A fost o atmosferă de familie și cu toții am apreciat cuvântul de învățătură al IPS Andrei, care ne-a dat încredere în faptul că ”Sfârsitul nu-i aici”! De mai bine de 3 ani, biserica de aici este păstorită de un tânăr și vrednic preot, Paul Valer Ziman, care astăzi a fost ridicat la rangul de sachelar.  De asemenea, un om care îl apreciez și respect foarte mult, primarul comunei Lechința, Romeo Florian, a primit în semn de recunoaștere a sprijinului față de biserică, Ordinul ”Sfântul Pahomie de la Gledin”. Vreau să îl felicit pe părintele paroh Paul Valer Ziman și pe domnul primar Romeo Florian, care alături de o comunitate frumoasă și unită ne dau speranța că și la noi, acasă în România, se pot face lucruri frumoase!”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

Deputatul PNL, Robert Sighiartău, consilierii judeţeni Emil Neia Lăcătuş şi Andrei Suciu, consilierul preşedintelui CJ, Bogdan Gruia Ivan, s-au numărat printre cei care au fost alături de comunitatea din Vermeş, la ceas de sărbătoare.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5