Mitropolitul Andrei, în mijlocul credincioșilor din Chiuza. A fost binecuvântată casa parohială. Parohul Iancu Ionuț Buda, hirotesit iconom

În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină), 15 decembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Chiuza, Protopopiatul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la casa parohială.

De la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, preotul paroh Iancu Ionuț Buda, preotul pensionar Maftei Mureşan, fost paroh între anii 1974-2020, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Ospățul credinței”, în care a arătat cum trebuie să ne pregătim pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Ierarhul a explicat că, pe lângă toate cele materiale, nu trebuie neglijată pregătirea sufletului, care se face prin următoarele mijloace: post, fapte bune, spovedanie și împărtășanie, iar toate acestea să culmineze prin participarea la Ospățul credinței din ziua de Crăciun, care este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei. La chinonic, grupul coral de fete „Heruvim” al Parohiei Chiuza, coordonat de doamna preoteasă Paula Maria Buda a interpretat mai multe colinde.

La finalul slujbei, preotul paroh Iancu Ionuț Buda a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit în dar o icoană cu Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, care, alături de alți mărturisitori și mari duhovnici misionari români persecutați sau martirizați de regimul comunist, va fi canonizat în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Iancu Ionuț Buda. Primarul comunei Chiuza, Grigore Bradea, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, Petru Miron și Traian Velea au primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, prim-epitropul parohiei, Grigore Bindea, precum și Consiliul și Comitetul Parohial au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Binecuvântarea case parohiale

După oficierea Liturghiei, Mitropolitul Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate în ultimii patru ani la casa parohială.

La eveniment au luat parte numeroși credincioși, precum și autorități locale și județene, în frunte cu prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă.

Scurt istoric

Biserica Parohiei Chiuza, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a fost zidită între anii 1877–1882, pe locul vechii biserici din lemn, în timpul păstoririi preotului Ioan Mureșan. Catapeteasma a fost executată între anii 1894–1896, iar prima pictură interioară s-a realizat între anii 1924–1927, după care a fost refăcută în totalitate în anul 1976. Biserica a fost sfințită la data de 17 septembrie 1967, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

De-a lungul vremii, lăcașul de cult a fost reabilitat și înfrumusețat, atât la exterior, cât și la interior, fiind resfințit la data de 5 octombrie 1997. În anul 1976, prin străduința preotului Maftei Mureșan și a comunității din Chiuza, s-a construit și o casă parohială.

La data de 24 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea parohială, cu prilejul sfințirii Altarului de vară și capelei mortuare din localitate.

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5