Mondiale fără Răzvan Martin
România va participa cu doi sportivi la această ediţie a Campionatelor Mondiale de haltere pentru seniori, găzduite de Wroclaw (Polonia) între 16 şi 27 octombrie. Potrivit preşedintelui FRH, Nicu Vlad, delegaţia noastră are ca obiectiv o clasare între primii 10.
“'Vom participa cu doi sportivi, un băiat şi o fată, Alexandru Roşu şi Loredana Toma. Au ca obiectiv o clasare între primii 10. Acest Mondial nu este criteriu de calificare pentru JO sau o competiţie cu miză deosebită. Încercăm, încet-încet, să coagulăm o echipă pentru anii viitori, 2014 şi 2015, când vin competițiile de calificare'', a declarat Nicu Vlad pentru Agerpres.
Din păcate, după Europenele de la Tirana, Răzvan Martin, medaliat olimpic la Londra, a fost depistati pozitiv şi a fost suspendat timp de 2 ani.
Nicu Vlad susţine că federaţia a făcut tot ce se putea pentru a se evita o asemenea situaţie şi nu are nici acum o explicaţie clară despre ce s-a întâmplat: “'Noi ne-am făcut temele, în sensul că sportivii au fost controlaţi tot timpul, chiar şi înainte de Campionatul European. Ce s-a întâmplat acolo rămâne o enigmă pentru mine şi pentru mulţi alţii. Dacă reuşesc să treacă peste această problemă, pentru că nu e simplu să stai 2 ani, ei pot participa la competiţii şi vom vedea la momentul respectiv, în funcţie de cum vor evolua. Orice problemă de dopaj este o bilă neagră pentru sportul nostru, având în vedere că am avut rezultate bune la JO. A venit ca un trăsnet peste noi treaba asta”, a precizat Nicu Vlad, pentru Agerpres.
Citiţi şi:
- Halterofilul Răzvan Martin revine în competiţiile internaţionale
- Preşedintele FR de Haltere, Nicu Vlad, la Bistriţa
- Gimnaştii Cristian Băţagă şi Laurenţiu Nistor, de la CSM Bistriţa, la Mondialele de la Glasgow
- Octavian Morariu – al treilea mandat în fruntea COSR
- S-a dat startul concursului internaţional de atelaje canine din Pasul Tihuţa
Adaugă comentariu nou