Monica Săsărman (secretar de stat MDLPA): Ajutăm oamenii din comunitățile locale! Ghișee unice pentru consiliere tehnică și sprijin în proiecte de eficientizare energetică
Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, anunță că s-a finalizat perioada de consultare publică pentru proiectul de ordonanță de urgență privind înființarea ghișeelor unice cu rol de consiliere tehnică și sprijin, pentru proprietarii de locuințe individuale sau colective, pentru asociațiile de proprietari și pentru asocierile/comunitățile interesate pentru realizarea unor proiecte de eficiență energetică și/sau construcția de noi capacități de producere de energie din surse regenerabile sau de formarea unor comunități de energie ale cetățenilor. Potrivit acesteia, cetățenii vor beneficia de întreg sprijinul specialiștilor care vor deservi aceste ghișee, astfel încât cetățenii să își poată dezvolta un proiect de renovare energetică, să acceseze programe de finanțare publice sau mecanisme de creditare și să identifice mai ușor profesioniștii competenți pe tot parcursul proiectului de renovare.
"De asemenea, autoritățile și instituțiile publice și celelalte entități responsabile cu procesul de autorizare/avizare pentru obținerea calității de prosumator, inclusiv pentru activitățile de eficientizare energetică a clădirilor, vor acorda prioritate procesului de autorizare/avizare a proiectelor inițiate cu sprijinul ghișeelor unice de eficiență energetică. În acest sens, autoritățile/instituțiile publice cu atribuții în domeniul avizării/autorizării emiterii de avize, acorduri și permise etc., vor semna protocoale de colaborare cu instituțiile care au organizate ghișeele unice de eficiență energetică.
Important de subliniat este faptul că pentru perioada 2024-2026, ghișeele unice de eficiență energetică județene și cel al Primăriei municipiului București îndeplinesc și atribuții specifice de sprijin pentru implementarea investițiilor 17 și 17 din Componenta 16 REPowerEU a Planului Național de Redresare și Reziliență al României, respectiv vor stabili la nivel județean, listele cu consumatorii vulnerabili de energie și gospodăriile afectate de sărăcie energetică. Ne asigurăm astfel, că nicio categorie vulnerabilă nu va fi omisă de la acordarea acestui sprijin", precizează Monica Săsărman, într-o informare postată pe pagina de facebook.
Și autoritățile publice locale pot organiza ghișee unice de eficiență energetică, implicit prin asociere. De asemenea, pot semna acorduri de parteneriat cu asociații profesionale și organizații non-profit din domeniul construcțiilor, arhitecturii, instalațiilor, auditului energetic, energiei regenerabile sau cu societăți prestatoare de servicii energetice atestate conform Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu completările ulterioare, pe bază de selecție publică de parteneri.
Citiţi şi:
- Nicolae Buşcoi, primar Zagra: Extindere canalizare, aducţiunea de gaz, asfaltare în Perişor, eficientizare energetică şcoli în Suplai şi Poienile Zăgrii, printre proiectele noastre
- Primarul Dorin Vlașin: Pentru a reabilita termic blocurile, fără nicio cheltuială, rugăm toți locatarii blocurilor de locuințe să se mobilizeze pentru constituirea asociațiilor de proprietari!
- Elevii și preșcolarii din mai multe școli și grădinițe ale județului vor fi relocați în alte unități, pe fondul lucrărilor de reabilitare! Care este situația!
- Primarul Mircea Romocea: Lucrările de eficientizare energetică a Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon”, din fonduri europene, încep luna aceasta
- Casa Verde Plus. Bistriţenii care vor să-şi izoleze termic locuinţa pot primi până la 40.000 lei
Adaugă comentariu nou