Muzeul Luvru (Louvre Abu Dhabi) şi covoarele fermecate (5)

Construcţia propriu-zisă avea rol, în secolele XIII - XV, de castel fortificat destinat încarcerării condamnaţilor politici, ca în secolul următor să devină palat în stil renascentist, după care a devenit reşedinţa regală, apoi în secolul al XVII-lea să i se aducă câteva modificări importante, de data aceasta în stil clasic. În secolul al XVIII-lea palatul este extins cu încă o aripă, ca după anul 1800 să fie transformat definitiv în muzeu, conţinând iniţial doar picturi celebre provenite din colecţiile regale. Ulterior colecţiile au fost îmbogăţite prin achiziţionarea de obiecte antice orientale, egiptene şi greco-romane, din donaţii de lucrări vechi, precum şi de opere aparţinând artiştilor moderni. Muzeului propriu-zis i s-au ataşat şi o bibliotecă, un laborator destinat studiului ştiinţific al lucrărilor achiziţionate, precum şi păstrării lucrărilor şi restaurării lor. Cam acesta este un scurt istoric al celebrului Muzeu Luvru din Paris, care nu se potriveşte în niciun fel cu cel al Muzeului Luvru din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite din Golful Persic. Despre Muzeul Luvru din Abu Dhabi ce aş putea spune referitor la istoria să? Mai nimic, decât că a luat fiinţă în anul 2017 şi astăzi funcţionează pe un luciu de apă din Golf, cu o fundaţie solidă de rocă dură adusă din Munţii Al Ajar Al Ghabri, şi că la muzeu se poate ajunge pe Autostrada E12, în direcţia părţii arabe a golfului, către Aeroportul Zayed Port, insula Lulu, Emirates Palace, respectiv Hotelul Intercontinental, la parterul căruia urma să particip peste câteva zile la masa festivă în urma căsătoriei civile oficiata la un tribunal din Abu Dhabi a stră-stră nepotului Anei şi a lui Ion de Pripas, cu o frumoasă vietnameză. Muzeul Luvru din Abu Dhabi are încuviinţarea Muzeului Luvru din Paris pentru a purta această identitate celebră. De sus, dar şi din lateral unde se face legătura cu suprafaţa terestră, ai impresia unei imense suprafeţe de pânză de păianjen cu rol de acoperiş susţinută de coroane şi rădăcini de arbori mari din zona golfului. Taxa de intrare la muzeu este destul de piperata, 65 de dirhami, însă nu a trebuit să o plătesc şi eu, dată fiind legitimaţia U.Z.P., vizata de către Uniunea Ziariştilor Profesionişti din Bucureşti. Din numeroasele materiale documentare primite la intrare am înţeles că muzeul deţine 8 sectoare distincte: Arhiva propriu-zisă, Galeriile permanente, Galeriile temporare, Auditorium-ul, Muzeul copiilor respectiv Bistroul. În Galeriile permanente sunt expuse lucrări ale unor pictori şi sculptori celebri, cum ar fi Rodin, Manet, Da Vinci, Renoir şi mulţi alţii, la care se adauga Lion Bracelet (Iran), Winged Dragon (China).

Vizitând mai multe ore încăperile Luvrului din Abu Dhabi am ajuns într-una destinată Galeriilor temporare, în care am identificat un tablou realizat de românul Mircea Cantor, născut în anul 1977 la Oradea, recunoscut pe plan mondial ca realizator de film, fotografie artistică, pictor şi alte ramuri ale artei plastice. Aici, pe unul dintre pereţi era expus doar un singur tablou, intitulat Acvila capturează drona militară, simbolizând că astăzi prin lume chiar şi păsările zburătoare se implica în limitarea extinderii războaielor, întrucât oamenii, politicienii, şefii de state şi guverne nu pot face mare lucru. Cine este autorul acestui tablou expus în galeriile temporare ale muzeului din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite? Cred că nimeni altul decât nepotul lui Mircea Cantor din Năsăud, fost angajat al casei orăşeneşti de cultură din perioada când eram elev al liceului năsăudean.

În continuarea programului de vizite din 03.02.2025 ne-am deplasat toţi patru în vecinatea Muzeului Luvru, unde fiinţă pe durata unui an întreg un spaţiu de câteva hectare de teren, pe care erau expuse toate tipurile de covoare, mai mult sau mai puţin fermecate ale realizatorilor arabi şi pe care le puteai privi din toate direcţiile, puteai să le calci cu propriile picioare sau să le fotografiezi, primind în acelaşi timp şi informaţiile care te-ar fi putut interesa, în final să şi cumperi măcar un petec de covor. Pe marginea imensei expoziţii de covoare în aer liber, într-un patrulater perfect, se aflau spaţiile din construcţiile P+1, în care se şi realizau aceste covoare, manual sau industrial, spaţii pe care şi noi le-am vizitat la insistenţele organizatorilor, în sparanta ca şi noi vom cumpăra vreo piesă. Cred că vânzarea acestor covoare în vremurile actuale a devenit o problemă chiar şi pentru arabi, în prezent locul acestor obiecte de decor de interior fiind luat de gresiile produse mai ales în ţările cu rezerve de roci dure.

Ziua o încheiem cu ceva cumpărături în d'ale gastronomiei pe care urma să le gătim în apartamentul nostru cu numărul 2.810, în stil ardelenesc. Ne lipsea, totuşi, ceva, un pahar de vin de la Crama Harşian Dumitra sau un pahar de ţuică obţinută din livezile Dubăţoiului de Pripas.

 

 

 

Vasile Tabără,

Senior editor

 

(Va urma)