De la Dubăţoiul de Pripas la Abu-Dhabi E.A.U., peste 3.500 kilometri în numai cinci ore (2)

În locaţia Dubăţoi şi împrejurimi, aparţinătoare de U.A.T. Năsăud şi situată în nordul fostului drum comunal, actualmente drum agricol asfaltat, şi sudul păşunii comunale Poderee dintre localităţile rebreaniene Pripas şi Jidoviţa, s-au înregistrat câteva întâmplări de la Revoluţie încoace, evenimente remarcabile, cum ar fi ajungerea fostului sediu al Primăriei Pripas în posesia firmei Blacteea din Năsăud, cu teren cu tot, de aproape o jumătate de hectar, la care se mai adauga schimbarea destinaţiei drumului comunal cu unul agricol şi asfaltat, şi mai ales amplasarea conductei de gaz Năsăud - Liviu Rebreanu pe lângă acesta, pe alocuri chiar sub acesta, toate în ideea intervenţiilor ulterioare ale administraţiei publice locale pentru extinderea intravilanului dinspre Liviu Rebreanu spre Năsăud, respectiv şi dinspre Năsăud spre Liviu Rebreanu. Numai că aşa ceva nu s-a mai întâmplat, pierzându-se aproape 35 de ani, timp în care oamenii nu au mai avut răbdare şi şi-au construit vile, case de locuit, anexe gospodăreşti, fiecare ce şi-a dorit şi cum a putut, fiind lipsiţi în totalitate de cele mai elementare utilităţi. Câţiva dintre proprietarii clădirilor nou ridicate pe terenul extravilan, ce ar fi intrat în sarcina administraţiei locale au ajuns în situaţia de a nu avea acces la propriile construcţii şi fiind obligaţi să se apere în instanţă. În prezent apar tot felul de litigii, ceea ce înseamnă timp şi bani pierduţi. În locaţia amintită se afla şi terenul ajuns între cele două războaie mondiale în posesia lui Ion al Glanetaşului, după căsătoria cu Ana, pe care domnişoru' Luţu, viitorul scriitor, intemeiatorul romanului românesc modern l-a surprins sărutând pământul, teren ajuns în prezent la doi fraţi din Parva tot pe drumul când comunal, când agricol, asfaltat sau neasfaltat. Mai amintesc, în treacăt, că a circulat de nenumărate ori pe acest drum şi tânărul scriitor Liviu Rebreanu, cu trăsura preotului Belciug, la deplasările sale spre iubita Roza Lang. Aşadar, în mai bine de 30 de ani nu s-au găsit bani, nici timp pentru extinderea intravilanului, nici pe vremea primarilor Oancea şi Mureşan, dar nici pe vremea lui Romocea şi Vlaşin. Oancea măcar a reuşit să aducă gazul în Năsăud şi Liviu Rebreanu, aceasta constituind, în mod cert, cea mai mare realizare a administraţiei locale din cei 35 de ani de după Revoluţie. În vremea domniei profesorului Romocea nu a fost timp, întrucât acesta a avut preocupări speciale mai mult pentru proprietăţile lui şi nu pentru cele comunitare. De la Romocea a rămas un şantier  doar început, o hidrocentrală din zona Cascadei care nu a produs niciodată curent electric, şi nu s-a introdus în intravilan niciun metru pătrat de teren aparţinând persoanelor fizice, în schimb şi-a introdus în intravilan suprafaţa de 8.940 mp, teren cumpărat de la Ciocârlă George, pe care ulterior l-a intabulat pe numele domniei sale, l-a parcelat în opt porţii, bune doar pentru scoaterea la vânzare publică, asigurând chiar şi un drum de servitute până la strada Găgi. Aşadar fostului primar de Năsăud, în prezent, am putea să ne adresăm cu apelativele şeic  şi bin, mai ales pentru ţinuta lui vestimentara ireproşabila şi preocuparea susţinută de îmbogăţire după ajungerea în Ţara Năsăudului.

Vineri, 31.01.2025, a fost ziua în care m-am deplasat la Cluj-Napoca pentru a finaliza cât mai repede, împreună cu Adriana şi Lato, pregătirile în vederea plecării înspre Golful Persic, ca sâmbăta, 01.02.2025, să şi decolăm de pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca, având asigurate din timp şi biletele, ca urmare a preocupărilor celui de-al patrulea membru al echipajului nostru, Alexandros Cătălin B. (Tali), recent instalat în golf, ca urmare a obţinerii unei slujbe conform studiilor superioare de drept timp de 9 ani de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, Groningen în Olanda şi respectiv Londra. Decolăm la ora 18,30 cu aceeaşi companie WizzAir cu care am mai călătorit anul trecut în ţări din Europa. Urcat în avion observ că locul 35  este, ca de obicei, la geam, la fel ca şi în toate celelalte călătorii, de parcă cineva dinadins aşa l-a rezervat, ceea ce în cele din urmă am şi constatat, direct de la "sponsor", întrucât acum îşi şi permitea acest lucru, doar se afla la treia...simbrie. După vreo jumătate de oră de la decolare mai toţi călătorii se aşează comod în scaune, apoi unii au probleme cu liniştirea copiilor, alţii mănâncă, alţii citesc sau butonează telefonul. Zborul se face lin, mai ales că norii lipsesc cu desavasire iar eu identific de pe harta ce mi-am asigurat-o de la Pripas că trecem peste Carpaţii noştri şi Marea noastră, apoi peste Turcia lor, Siria şi Irak, după care intram în Golful marin propriu-zis, Kuweit, Arabia Saudită şi în sfârşit în Emiratele Arabe Unite cu capitala la Abu-Dhabi. Lăsarea întunericului ne prinde tot în aer, ca la ora locală 23, adică după cinci ore de zbor să aterizăm pe aeroportul din Abu-Dhabi. După debarcarea din avion, intrăm în clădirea propriu-zisă a aeroportului, o imensitate de suprafaţă, cu tot felul de utilităţi şi anexe, printre care se numără şi un serviciu de închirieri autoturisme pentru întreaga perioadă de şedere în Golf. Prima operaţiune pe care urma s-o efectuăm, de altfel cea mai importantă, a fost obţinerea vizei de intrare şi şedere temporară în Emirate, ceea ce trebuie să recunosc că ne-a dat şi nouă emoţii. Emoţii cauzate şi de cele întâmplate în ultima vreme cu viza noastră de intrare în S.U.A., de care încă nu am putut beneficia niciunul dintre conaţionali, şi s-a volatilizat. Ne documentăm încotro s-o apucăm prin mulţimea de călători aflată în incintă, aşa că am luat-o pe unde au crezut Lato şi Adriana, ajungând într-o încăpere imensă, cu patru ghişee şi un zig-zag de mii de solicitanţi de viză. După vreo jumătate de oră pierdută pentru documentare ne aşezăm, în sfârşit, la o coadă, unde identificăm numeroşi vorbitori de rusa şi ucraineană, de parcă în ţările lor era belşugul de pe lume, permiţându-şi să vină la odihnă şi distracţie în Golful Persic, la care se mai adaugă indieni de India, englezi de Marea Britanie şi alte naţii. Ajunşi în fata ghişeului nostru ni se solicita paşapoartele, ni se scanează lucrurile din bagaje, iar noi aşteptam ceva timp liniştiţi verdictul, doar nu suntem urmăriţi internaţional pentru vreo crimă, că nu suntem niciunul dintre noi posesori de droguri sau pălincă de Dubăţoi (Cucu), vin soiul Pinot Gris de Dumitra (Crama Harşian). Primim de îndată paşapoartele înapoi, cu o ştampilă ovală şi cu un înscris în limba arabă ce însemna, aprobarea vizitei în Golf. Următorul pas ce trebuia făcut era să ne închiriem un autoturism, întrucât în Golf transportul în comun nu prea este utilizat. Aşa că, Lato, conducătorul auto al echipajului nostru, se aşează disciplinat la o codiţă pentru închirierea unui autoturism, încheie un contract cu indianul de la ghişeu, după care suntem conduşi la parcul auto în faţa unei boxe unde ne aştepta autoturismul Nissan nr. 50-85210 după care ni se şi explică ce reguli trebuie strict respectate. Ne îmbarcăm în noul nostru autoturism, încăpător şi curat, îndreptându-ne spre zona din capitala Abu-Dhabi unde aveam închiriat din timp un apartament. Distanţa până la acesta o parcurgem în cel mult o jumătate de oră,  pe o autostradă cu patru benzi de circulaţie pe sens, străjuită de palmieri şi alţi arbori ornamentali, de blocuri cu 20 - 50 etaje, pe o temperatură de 18 grade Celsius,  cu toate că eram la început de februarie. GPS-ul de la bordul autoturismului nostru ne avertizează că după numai 150 de metri, ne oprim în faţa unei bariere foarte aproape de parter. Lato introduce un card în aparatul din stânga intrării după care în mai puţin de două minute apare şi un paznic, de asemenea indian, care ne informează că apartamentul nostru are numărul 2810, apoi se ridică barieră şi intrăm în clădire urcând până la etajul 3, destinat parcărilor şi garărilor de autoturisme. Ajunşi în parcarea noastră, ne luăm bagajele şi ne îndreptăm spre casă celor patru lifturi, urcând spre noul nostru apartament din Abu-Dhabi, etajul 52.

 

Vasile Tabără,

Senior editor

 

(Va urma