Năsăudean încarcerat la Suceava, pentru „un colet” suspect
Un bărbat din Năsăud, în vârstă de 38 ani, a fost arestat preventiv, acesta fiind cercetat pentru trafic de droguri. Potrivit presei locale din Suceava, acesta a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, alături de un tânăr din judeţul vecin.
Conform procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceva, citaţi de monitorulsv.ro, cei doi au fost prinşi în flagrant în cursul zilei de marţi, pe raza comunei Şintereag. Năsăudeanul ar fi venit din Spania cu un pachet special pentru tânărul din judeţul Suceava: 500 de grame de canabis, ascunse în cutii de detergent, pentru care destinatarul plătise suma de 1.250 de euro. Tranzacţia celor doi a fost întreruptă de ofiţerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate. Anchetatorii au găsit în bagajele bistriţeanului, pe lângă cele 500 de grame de canabis arvonite, alte alte 340 de grame de canabis care urmau să fie vândute unor clienţi.
Potrivit Tribunalului Suceava, faţă de conjudeţeanul nostru “s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de: „trafic de droguri de risc” în modalităţile: „procurării, cumpărării, deţinerii, punerii în vânzare, transportului şi vânzării de droguri de risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi „introducere în ţară de droguri de risc fără drept,” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal”.
Citiţi şi:
- Reţeaua de droguri
- Doi tineri bistriţeni, reţinuţi pentru trafic de droguri
- Infracţionalitatea drogurilor: 22 de inculpaţi trimişi în judecată, anul trecut, în Bistriţa-Năsăud
- Un bistriţean cultiva canabis în debaraua apartamentului
- Militar bistriţean, trimis în judecată de DIICOT pentru deţinere de droguri
Adaugă comentariu nou