Ne fiscălim sau ne fircălim ?

Ardeleanul din zona noastră știe ce înseamnă „a fircăli”: a scrie urât până la a murdări foaia. „A fiscăli” e un verb pe care l-am născocit eu, provenind, desigur, de la „fisc”. Ei bine, ultima fiscăleală a fost penibilul impozit pe bacșiș. Se aude că s-a renunțat la această năzbâtie. Spre regretul meu, căci tocmai voiam să propun inventarea impozitului pentru cerșit. Îmi imaginam deja cum cerșetorii au agățat la gât aparatul acela de casă și cum la fiecare pomană fac țaca-țaca-pac și-i dau milostivului bonul de casă. Mda! Se pare că nu se va ajunge până acolo.
În ajunul întoarcerii mele din Canada, ai mei m-au invitat la un restaurant japonez din Montreal. Abia ne-am așezat la masă, că un chelner a apărut plin de voie bună să aștepte comanda noastră, potrivit mapei cu meniul. Abia a trecut un minut și omul s-a întors cu o măsuță rulantă pe care se afla tot ce îi cerusem. Știa franceza la perfecție; dealtfel, inițial, întrebase pe ce limbă dorim dialogul, franceză sau engleză ? Fiică-mea avea să-mi spună ceva mai târziu: „Cu șefa mea vorbesc franceza, cu șeful șefei, engleza.” S-a mai cerut câte ceva pe parcurs și servirea s-a săvârșit în aceeași manieră. În final, ginere meu a cerut nota de plată. Aflând suma, și-a întrebat soția dacă nu are ceva bancnote mai mărunte. La mirarea mea, mi-a răspuns că acesta este un local unde, dacă nu lași un bacșiș consistent, înseamnă că ți-ai dat cu firma în cap. La garderobă, hainele noastre erau deja pregătite.
Nu la fel se întâmplă în magazine, farmacii etc. Într-un mall luasem câteva produse și , ajuns la casierie, aflu cât mă costă. Era o sumă terminată cu 99 de cenți. Scot dolarii necesari și văd că apare pe tejghea o mititică monedă de 1 cent, rest. Am dat a zâmbire și m-am îndreptat spre ieșire. Dar îndată am auzit din spate vocea casieriței, pe un ton de parcă urma ceva iminent de periculos: „Monsieur !” și îmi întindea moneda de 1 cent…