Un napoleon de aur pentru… mai nimic

- Nu ştii cum sunt oamenii!, se mânie cineva pe amicul său. Nu ştiu să preţuiască adevăratele valori şi aleargă după nimicurile lumii. Uite! Facem pariu că ofer un napoleon de aur pe un franc şi nu vine nimeni să-l ia? Facem? Stau patru ore.

După ce făcură pariul, domnul se postă la un capăt de pod (relatează E. Constantinescu) şi strigă-n gura mare:

- Dau un napoleon de aur pe un franc! Veniţi să cumpăraţi! Veniră câţiva trecători, se uitară neîncrezători şi, convinşi că este o glumă proastă, o tinichea vopsită, plecară zâmbind. Apoi nu mai veni nimeni, pe urmă iar ceva gură-cască ce râseră de o aşa glumă, pe urmă iar nimeni. Se uitară la el, văzând că e bine îmbrăcat şi încă mai avea în coşuleţ nişte alte monede asemănătoare. Şi plecau mai departe.

Spre finele celor patru ore, veni un muncitor cu un copil de mână şi îl trase pe tatăl său, scâncindu-se să-i cumpere lui moneda.

Tatăl nu voi nicidecum, dar la insistenţele băiatului, o luă, ca pe ceva de nimic. O puse-n buzunar, iar a doua zi, mânat de curiozitate, intră la un bijutier şi întrebă dacă este aur bun sau numai vreo poleială falsă. Era sigur că e vorba de un fals grosolan. Spre mirarea sa, bijutierul îi conformă că este aur autentic de 16 karate.

Îşi luă moneda şi plecă în grabă spre locul de unde cumpărase preţioasa monedă spre a mai cumpăra vreuna, dar omul nostru plecase de mult şi locul era pustiu.

- Eh! Să fi avut eu mintea copilului… să fi luat măcar vreo trei monede, azi eram fericit.

Selecţie şi prelucrare,