Noaptea, admirând constelaţia primarului Traian Simionca din Livezile
Sigur, nu există în sistemul solar o constelaţie cu numele Livezile. Sau poate n-a fost încă descoperită. Dar, cu siguranţă, pe pământ există una. Nu în vreo zonă îndepărtată a lumii, ci aici, lângă noi, în localitatea ce poartă numele de Jaad în germană, Jad în ungureşte şi Iad, în română. În Iad, unde este numai întuneric şi chin. Însă „Iadul bistriţean” este o adevărată constelaţie care străluceşte noaptea şi conferă aşezării o imagine cu totul specială.
Localitatea Livezile, botezată aşa după 1968, probabil ca o confirmare a suprafeţelor de livezi existente este, cred, cea mai luminată dintre toate comunele şi satele româneşti. Noaptea, aici, este o reală desfătare şi bucurie, trăind parcă într-o adevărată galaxie. Sunt sute de becuri şi beculeţe. Câte sunt la număr nici n-are importanţă. Poate ştie primarul Simionca, dar pentru săteni, vizitatori ori simpli trecători important este că e foarte multă lumină. Amplasate ingenios de o parte şi de alta a şoselei ori în alt spaţiu, încadrate între flori şi arbuşti plantaţi, chiar dacă acum, în plin sezon rece îşi pierd din frumuseţe, ai impresia că ai intrat pe tărâmul unei poveşti din 1001 de nopţi. Poţi admira, în plină noapte, Biserica Evanghelică – monument istoric datat din secolul a XVI-lea, Biserica Ortodoxă, Muzeul de sub poartă, o colecţie de artă populară ori poţi medita liniştit în parcul din centrul aşezării, la lumina aştrilor.
Am văzut, la lumina nopţii, în faţa caselor, lemne, buşteni uriaşi de fag, lemne pentru încălzirea locuinţelor. Aflu că aici fiecare gospodar primeşte o anumită cantitate de lemne de foc, aduse în faţa caselor. Şi mă gândesc că în alte localităţi lemnele de foc sunt mai scumpe fiindcă transportatorii percep sume mari.
Este meritul primarului Simionca, un adevărat arhitect al gusturilor rafinate, că a reuşit să facă din Livezile o localitate înfloritoare, noaptea Livezile fiind, cum am spus, cea mai luminată comună din România. Pentru care primarul Simionca merită toată admiraţia şi aprecierea celor care trec măcar o dată şi admiră constelaţia de la Livezile.
Citiţi şi:
- Horst Göbbel sau Axa Nürnberg – Livezile
- E party în Ținutul Contelui Dracula! Noaptea, se încing spiritele la Festivalul Usturoiului!
- Oltean, despre Sebastian Lăzăroiu: Domnia sa se crede, noaptea, analist politic, şi dimineaţa, ministru
- La Livezile, un nou cerc ASTRA! Felicitări astriștilor de pe Valea Bârgăului!
- Sărbătoare la Livezile: Rangul de iconom stavrofor pentru părintele Stelian Părăscan, iar pentru ctitorul principal al bisericii, Adrian Pomană, „Crucea Transilvană” din partea Mitropolitului Andrei
Adaugă comentariu nou