Un albanez şi un egiptean, depistaţi cu şedere ilegală în Bistriţa-Năsăud
Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud, în urma acțiunilor întreprinse cu forțe proprii, au depistat 2 bărbați, cetățeni străini, cu ședere ilegală. Pe numele unuia dintre aceștia a fost emisă decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească România în termen de 15 zile, iar celălalt a fost îndrumat să-și reglementeze dreptul de ședere, în calitate de membru de familie a unui cetățean român. Totodată, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 800 de lei.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud, au desfăşurat, astăzi, 10 septembrie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
În cadrul activităților întreprinse, au fost depistați, cu şedere ilegală, 2 bărbați, în vârstă de 46, respectiv 56 de ani, din Egipt și Albania, care nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de şedere și nici nu au făcut demersuri de reglementare a acestuia.
Cetățeanul egiptean a intrat în România în baza unei vize de scurtă ședere, în scop de vizită, și nu a părăsit țara la încetarea valabilității acesteia. Ca urmare, pe numele său polițiștii au emis o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cetățeanul albanez este membru de familie a unui cetățean român, fapt pentru care a fost îndrumat să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa-Năsăud, cu documentele necesare în vederea prelungirii dreptul de ședere în scop de reîntregirea familiei.
Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat străinilor sancțiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 800 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud, comunicând la tel./fax 0263203124 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.
BIROUL PENTRU IMIGRĂRI BISTRIŢA-NĂSĂUD
Citiţi şi:
- Tânără basarabeancă, amendată pentru şedere ilegală în România. Are 15 zile să părăsească ţara!
- Poliţiştii Biroului pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud au depistat 14 străini în situaţii ilegale. Opt au primit decizii de returnare, şase au intrat în legalitate
- Femeie din Republica Moldova, depistată cu ședere ilegală în Bistrița-Năsăud
- Cetăţeancă moldoveancă depistată cu şedere ilegală în Bistriţa-Nasăud
- Un brazilian şi un argentinian, amendaţi şi obligaţi să părăsescă Bistriţa
Adaugă comentariu nou