Alianţa USR PLUS a strâns peste 8800 semnături pentru Dan Barna, în Bistriţa-Năsăud
Alianţa USR PLUS a reuşit să strângă, în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu mai puţin de 8822 de semnături pentru susţinerea candidaturii la prezidenţiale a lui Dan Barna, a anunţat coordonatorul de campanie de la nivel judeţean al USR, Călin Stan.
„Le mulţumim bistriţenilor şi nu numai. În această campanie pentru prezidenţiale ne-am concentrat mai mult pe comunele din judeţ, mai exact la extremităţi, Rodna, Valea Ilvelor, Uriu, Telciu. Campania a început în luna august şi, fiind o lună de concedii, a fost destul de greu să ne mobilizăm. Pot să zic că am avut doar 10 zile, la începutul lunii septembrie. Noi am depăşit targetul la semnături, l-am dublat, fiind prima filială la nivel de target depăşit în România”, a declarat Călin Stan.
Potrivit acestuia, Dan Barna va fi prezent în a doua decadă a lunii octombrie, timp de două zile, la Bistriţa pentru a se întâlni cu electoratul.
În context, deputatul Cristina Iurişniţi şi-a arătat speranţa ca Dan Barna să ajungă în turul II alături de preşedintele Klaus Iohannis. „Eu susţin din tot sufletul această candidatură a preşedintelui Dan Barna, pentru că arată că ne însănătoşim ca ţară, ca popor. Vrem să dăm un alt semnal, alte valori care vin să schimbe paradigma pe care am trăit-o până acum. Vrem oameni care să se implice cu adevărat în treburile ţării, în viaţa de zi cu zi”, a motivat deputatul Iurişniţi.
Citiţi şi:
- Călin Stan (USR Bistriţa): Nu lăsaţi PSD să intre în turul doi
- USR PLUS începe strângerea de semnături pentru candidatura lui Dan Barna. Obiectivul Alianţei: câştigarea prezidenţialelor şi a parlamentarelor din 2020!
- Călin Stan (USR Bistriţa): Cred cu tărie că Dan Barna intră în turul doi. Îndemnăm cetăţenii să iasă la vot!
- Dacă vrei un tur 2 fără PSD, votează Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS. Lupta dintre noi și PSD este extrem de strânsă!
- Dan Barna, candidatul USR- PLUS la prezidenţiale, vine joi la Năsăud şi la Bistriţa!
Adaugă comentariu nou