Subprefectul Eugen Curteanu, la depunerea jurământului: Putem construi un viitor mai bun pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, pas cu pas

Subprefectul Eugen Dicones Curteanu a depus, astăzi, jurământul în noua funcţie, în sistem de videoconferinţă, evenimentul fiind girat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Alături de prefectul Stelian Dolha, la evenimentul festiv au participat  vicepreşedintele CJ – Vasile Puica, şefii instituţiilor militarizate din cadrul MAI, directori de instituţii deconcentrate, preşedintele Oficiului Registrului Comerţului – Ioan Turc, primarul Anchidim Pavelea (Runcu Salvei), dar şi membri ai PNL, precum Ioan Oltean, Sorin Hangan, Jenor Beudean, Mihai Sărmăşan.

          Eugen Curteanu a fost numit în funcţie prin Hotărârea 55 din 28 ianuarie a.c.. „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ce-mi stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Bistriţa-Năsăud. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit Eugen Curteanu, cu mâna pe Biblie, Cruce şi Constituţie.

„Vă mulţumesc tuturor că v-aţi făcut timp şi aţi venit la depunerea jurământului. La început de drum, pentru că e un început de drum pentru mine, sper că şi eu şi domnul prefect avem aceleaşi gânduri, şi anume de a păstra şi de a îmbunătăţi deschiderea Instituţiei Prefectului către cetăţeni, pentru că Instituţia Prefectului este, prin efectul legii, o interfaţă între Guvern şi cetăţean.

          Îmi doresc să fie nu doar o instituţie deschisă ci şi o instituţie care să rezolve, în limita competenţelor legale, problemele oamenilor şi problemele instituţiilor deconcentrate, aşa cum prevede Codul Administrativ. De asemenea, cred eu că putem noi construi, toţi cei aflaţi în această încăpere, şi mă refer nu doar la domnul prefect ci şi la dumneavoastră, şi la domnul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, putem construi un viitor mai bun pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, pentru că peste noapte lucrurile nu se pot schimba fundamental”, a declarat subprefectul Curteanu.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5