Accident la Rebra. Doua persoane incarcerate, una inconstienta
Update: Echipajele ajunse la fața locului au găsit trei victime.
Două dintre victime au ieșit din mașină până la sosirea pompierilor și una este blocată, se lucrează pentru extragere. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.
Un accident rutier a avut loc în localitatea Rebra.
Din primele informații în accident sunt implicate trei victime dintre care două încarcerate, una dintre cele două afirmativ inconștientă. Intervine modulul SMURD, anunta Cristina Răcilă, purtator de cuvant al ISU BN.
Date poliție:
Conform primelor date, pe raza localității Rebra, într-o curbă ușoară, un autoturism care circula pe direcția Parva-Rebra și care era condus de un tânăr de 28 de ani, din Parva, a acroșat un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 60 de ani, din aceeași localitate.
În urma accidentului, cei doi șoferi și un pasager au fost răniți. A putut fi testat la fața locului, cu aparatul etilotest, doar tânărul de 28 de ani-rezultatul fiind negativ; celălalt șofer urmează a fi testat;
Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud, urmând a fi stabilită cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul.
***Drumul judetean 172 B a fost blocat pentru aproximativ o oră, ca urmare a accidentului rutier; în aceste momente se circulă alternativ, pe o bandă, iar la fața locului, polițiștii dirijează circulația.
Citiţi şi:
- Trei persoane au fost ranite in accidentul de la Rebra
- Molişet: Un minor beat a răsturant o maşină într-un pârâu. Două victime încarcerate, s-a solicitat elicopterul SMURD
- Accident rutier grav la Reteag cu 4 victime dintre care una încarcerată, inconştientă
- Accident cu două victime încarcerate la Rusu Bârgăului
- Accident feroviar la Nepos. În tren sunt peste 100 persoane. Victime încarcerate, în maşină
Adaugă comentariu nou