Un abritru bistrițean la EL CLASICO de ROMÂNIA

Prof. Nicolae Domide-Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița

Dacă la nivel competițional, fotbalul bistrițean se zbate în mediocritate, la nivelul arbitrajului a ajuns la apogeu, grație muncii, perseverenței și modestiei arbitrului asistent Mihai Marica.
Serios dintotdeauna, Mihai a început ca toată lumea de jos, din județ. Ca fost arbitru, îmi aduc aminte că am făcut echipă alături de Mihai și de un alt coleg, la un meci de liga a V-a la Ilva Mare, Bradul Ilva Mare-Minerul Rebra II, avându-l ca observator pe regretatul Ianul Ioan. Cu toate că nivelul competiției era cel mai de jos, am remarcat încă de atunci seriozitatea cu care aborda fiecare meci. Cred că aceasta și munca în ritm continuu i-au fost pilonii succesului.
Promovat în lotul ligii a III-a în anul 2008, apoi în liga a II-a în 2010, talentatul arbitru bistrițean a fost remarcat de corpul de observatori și de conducerea CCA, fiind delegat la meciuri de liga I, chiar din perioada în care făcea parte din lotul ligii a II-a. Primul său meci în liga I a fost în 21 martie 2014, când a fost arbitru asistent la partida Gaz Metan Mediaș-Corona Brașov.
De atunci și până azi, Mihai a fost arbitru asistent la peste 60 de meciuri ale primului eșalon, fără a lua în calcul partidele de Cupa României sau cele în care a fost arbitru de rezervă.
Nu trebuie omise nici delegările internaționale, fiindcă Mihai este deja un obișnuit al brigăzilor de Youth League, unde a condus partide precum Napoli-Liverpool, Barcelona-Sporting etc.
Delegarea la cel mai sonor meci din istoria ligii 1, vine astfel ca o evoluție firească, într-o carieră ce se anunță strălucitoare și nu ne rămâne decât să-I urăm succes, la meciul Dinamo - FCSB, unde va face echipă alături de Horațiu Feșnic, arbitru central, respectiv Marius Badea, arbitru asistent, și Ionuț Coza, arbitru de rezervă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5