Băut şi fără permis, un bărbat din Budacu de Jos se plimba cu maşina…fără un motiv întemeiat!
În noaptea de sâmbătă spre luni, în jurul orei 01.15, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Budacu de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 173.
„Bărbatul a fost oprit în localitatea Orheiu Bistriței, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0.51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a celor constatate, polițiștii au deschis un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis. Pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare, cei în cauză au fost sancționați contravențional”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Bărbat din Dorolea, depistat la volan fără permis de conducere!
- Şi băut, şi fără permis
- La volan fără permis şi băut
- Poliţiştii au verificat, noaptea trecută, dacă cetăţenii au ieşit din casă pentru un motiv întemeiat! Au fost aplicate şi amenzi!
- Un maramureșean, băut şi fără permis, a trecut Ţibleşul şi se plimba la volan, prin Agrieșel
Adaugă comentariu nou