Peste 140 de teste de coronavirus efectuate la cele două aparate RT-PCR din Bistriţa-Năsăud, în ultimele zile!
Vin, 04/24/2020 - 18:28
La nivelul judeţului nostru, a fost întocmită o statistică referitoare la testele care au fost efectuate în această săptămână la nivel județean, începând cu data validării procedurilor de testare a laboratorului DSP, respectiv data acreditării Spitalului Județean de Urgență Bistrița, anunţă Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, într-un comunicat de presă.
Astfel, la Punctul de lucru biologie moleculară RT-PCR al Laboratorului de analize din cadrul cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, începând cu data de 21-23 aprilie a.c., s-a efectuat un număr total de 51 de teste, din care 11 s-au dovedit pozitive, 31 negative și 1 neconcludent. În prezent, DSP Bistrița-Năsăud deține pe stoc 370 de teste de extracție, 420 de teste de amplificare. În momentul de față, se întocmește un necesar pentru achiziționarea unui nou stoc de teste.
"În ce privește situația testărilor RT-PCR la Punctul de lucru biologie moleculară RT-PCR al Laboratorului de analize din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, în perioada 22-23 aprilie 2020, s-a efectuat un număr total de teste pentru 91 de pacienți, din care 11 pozitivi, 7 incerți și 73 negativi. La data de 24.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Bistrița deține pe stoc 517 teste de extracție, 2000 de teste de amplificare și are achiziționate și în curs de livrare 4320 teste de extracție și 3936 teste de amplificare.
Precizăm faptul că laboratorul Direcției de Sănătate Publică testează persoanele aflate în carantină, persoanele aflate în izolare, dacă este cazul, pacienți ai Centrului de Dializă, persoane care se află în centrele de vârstnici. De asemenea, în laboratorul din cadrul Spitalului Județean se testează personalul propriu (medical, auxiliar), precum și toți pacienții internați în spital, inclusiv cei care se prezintă la spital cu suspiciune de CoVid-19. Cele două laboratoare colaborează pentru a avea o eficiență sporită în ce privește timpul de determinare a rezultatelor", se arată în comunicatul Prefecturii bistriţene.
Citiţi şi:
- 1355 de teste prelucrate în laboratul Spitalului Judeţean de Urgenţă! Preşedintele Moldovan: Mulţumim echipei medicale pentru efortul depus
- La nivelul judeţului, luni au fost efectuate 421 teste pentru CoVid-19! 15 au fost pozitive, adică 3,5%!
- Radu Moldovan: Peste 1200 de teste CoVid, efectuate la laboratorul Spitalului Judeţean! Mai avem peste 7500 de kituri
- Prin laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, au fost testate 2921 persoane pentru CoVid!
- Medicii de familie nu se înghesuie la testarea CoVid! Doar un medic şi un asistent s-au programat, dar nu s-au prezentat!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Îmi cade în mână proaspăta carte a lui Alexandru Câţcăuan (pe copertă Al. Câţcăuan), intitulată ,,...
Comentarii
Iuliu -
Lun, 13:30
Premiile Nobel se acordă anual pentru următoarele domenii: Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină...
Virgil S. -
Lun, 11:34
Salutăm acest romancier de mare forță, unul dintre cei mai superiori manageri ai Culturii! Bistrița...
Vasile G. -
Dum, 22:56
Orice poet se crede unul dintre cei mai importanți în mintea lor. Nu am prea auzit de acest nume de...
Ionel Fernic -
Sâm, 20:24
L-am cunoscut pe Stir Victor pe cand pazea constructia BCR din Prundu-Bargaului si am aflat ca ar...
Aniversări
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...
În ceas aniversar, permiteţi-ne Preacucernice părinte TEOFIL MOLDOVAN, preot paroh la Buduş, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Arghir Vlașin, preot paroh la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"...























Adaugă comentariu nou