Primarul Vasile Şut, către comunitatea din Tiha Bârgăului: Vă rog să fim responsabili! Măşti de protecţie şi pliante informative pentru toţi locuitorii

Primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Şut, a anunţat că împreună cu voluntari, consilieri locali, angajaţi ai administraţiei locale vor fi distribuite măştile de protecţie, dar şi pliante cu materiale informative.

„Portul măștii a devenit obligatoriu, odată cu intrarea în starea de alertă. Masca trebuie purtată în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun, motiv pentru care am vrut să vin în sprijinul dumneavoastră și, cu ajutorul colegilor mei din Consiliul Local al comunei Tiha Bârgăului și al aparatului administrativ din primărie am pregătit pentru dumneavoastră măști de protecție pe care trebuie să le utilizați în spațiile închise (magazine, primărie, cabinete medicale, farmacie, alte instituții publice) și în mijlocele de transport în comun (autobuz, tren, microbuz) atât pentru protecția dumneavoastră cât și pentru protecția persoanelor cu care intrați în contact.

Colegii mei din aparatul administrativ și consilierii locali împreună cu un grup de voluntari vor ajunge la fiecare dintre dumneavoastră pentru a vă aduce măștile de protecție pe care va trebui să le folosiți în spațiile închise sau în mijloacele de transport în comun.

Alături de măștile chirurgicale pe care Primăria comunei Tiha Bârgăului le-a achiziționat și care vă sunt distribuite gratuit, veți primi fiecare dintre dumneavoastră și un pliant din care veți afla câteva informații despre modul în care trebuie purtată corect masca de protecție”, a transmis primarul comunei.

Potrivit acestuia, până în prezent, la nivelul comunei au fost înregistrate șapte cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, una dintre persoane fiind deja vindecată și externată din spital.

„Din fericire, starea de sănătate a celor infectați cu noul coronavirus este bună însă situația acesta trebuie să fie un motiv în plus de a ne proteja și de a încerca să respectăm regulile de distanțare socială.
Am trecut cu bine peste această perioadă extrem de dificilă pentru întreaga lume însă pericolul nu a trecut în totalitate motiv pentru care, vă rog să fiți în continuare la fel de responsabili ca și până acum și să încercăm să ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi.

Vă mulțumesc tuturor pentru dovezile de responsabilitate pe care le-ați oferit până acum și vă rog în continuare să aveți grijă de dvs. și să respectați măsurile de distanțare socială pentru a putea trece mai repede, și cu bine, prin această pandemie”
, a menţionat Vasile Şut.

 

Comentarii

20/05/20 10:16
cititor

Domnul porimar, dati o Hotarare de Consiliu Local, ca pe toti cei care-i gasiti ca nu respecta regulile de prevenire a raspandirii virusului, sa le croiti cate 10 scorbace cu bube ( de alea de la cai ) de sa le sara toti dr.acii din scafarlie la ciu.ciu.meti ... si va garantez io ca se va respecta aceasta regula !
La cio.mar.lanii nostri nu amenzi trebuie ci BOTA, PARUL DIN GARD SI SCORBACIUL CU BUBE ... de "jar si para" sa le sara din c*r !
( Glumesc , exagerand, ca sa pricepeti ca suntem un popor foarte anarhic si neguvernabil decat numai cu BOTA . Ceausescu nu degeaba s-a comportat asa cum s-a comportat cu noi si toti dictatorii din celelalte tzari de altfel ...)
Ne place sau ba, DICTATURA este cea mai eficienta si mai sigura masura de ordine, disciplina, securitate si protectie sociala , iar " Democratia " si duhul blandetzii este un fiasco total ! Vedeti la TV cum si in cele mai " democratice " ( cica ) tzari... se cam " umfla ovazul " in " po.pu.li.me " ... si riposteaza fel si chip impotriva guvernantilor !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5