Vasile Şut: Avem primul caz de infectare cu noul coronavirus. Femeia a juns la spital. Izolare la domiciul pentru toți cei care au intrat în contact cu familia din Mureșenii Bârgăului

Dragii mei,
O veste mai puțin plăcută a ajuns în ultimele ore în comuna noastră: avem prima situație de infectare cu noul coronavirus.
Nu este cazul să intrăm în panică însă e important să avem grijă de noi și de semenii noștri și respectăm în continuare toate măsurile de protecție.
O doamnă de 76 de ani din satul Mureșenii Bârgăului a fost internată în spital unde a fost diagnosticată cu coronavirus. Familia dânsei a intrat deja în autoizolare la domiciliu și vom avea grijă ca toate măsurile de protecție și siguranță să fie respectate.
Din păcate, nu vă pot oferi mai multe informații despre această situație pentru că gestionarea cazului nu se află în responsabilitatea autorităților locale însă, vă rog, pe toți cei care ați intrat în contact în ultima perioadă cu familia din Mureșenii Bârgăului să vă autoizolați la domiciliu și dacă aveți simptome de gripă să anunțați de urgență medicul de familie.
Vor fi realuate acțiunile de dezinfecție în comuna noastră însă, vă rog, încă o dată să fiți responsabili, să respectați măsurile de distanțare socială, să nu ieșiți din case dacă nu este obligatoriu și să respectați cu strictețe măsurile de igienă.

Doamne ajută și sănătate multă!
Vasile Şut, primar Tiha Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5