Un telcean a intrat cu autoutilitara într-o maşină ce venea din sens opus !
**În dimineaţa zilei de 03 iulie a.c., un bărbat în vârstă de 38 ani, din Telciu, în timp ce conducea o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă, pe DN 17C, pe raza localității Cepari, pe fondul neasigurării suficiente și a nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers, a efectuat manevra de depășire a unui autovehicul oprit în fața acestuia, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 35 ani.
În urma impactului autoturismul care circula din sens opus a fost proiectat în gardul și poarta de acces al unui imobil. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care circula regulamentar, acesta suferind mai multe escoriații la nivelul feței, fără a fi necesară transportarea sa la o unitate spitalicească.
În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri din cadrul Poliției Orașului Năsăud, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiţi şi:
- Un rebrean nu a adaptat viteza într-o curbă. Consecinţa? Patru persoane au fost transportate la spital
- Un șofer de 63 de ani din Beclean, care consumase alcool, a acroșat două mașini care circulau din sens opus
- Doar jumătate din cei care au reţea de canalizare în faţa casei s-au şi racordat! Chiuza, exemplu pozitiv, Cetate, la polul opus!
- Accident rutier între Nepos şi Feldru. Camion încărcat cu nisip, răsturnat
- Patru maşini avariate într-un accident la Rebrişoara
Adaugă comentariu nou