La doar 37 de ani, preoteasa Anamaria Petri, din Şirioara, a trecut pragul veşniciei, lăsând durere în sufletul părintelui Radu şi a copiilor Matei şi Ştefan. Doi episcopi o vor conduce pe ultimul drum
Vestea tristă a trecerii la cele veşnice la doar 37 de ani a preotesei Anamaria Silvia Petri, din Şirioara, s-a răspândit în întreaga Mitropolie a Clujului, preoţii rugându-se, împreună cu credincioşii, pentru aşezarea sufletului distinsei preotese în rândul celor drepţi.
În urma unei boli incurabile cu care a luptat şapte ani, preoteasa va pleca să se odihnească în Împărăţia Cerurilor, lăsând îndurerată familia, pe părintele Radu Viorel Petri şi cei doi copii – Matei şi Ştefan, de 11 şi 7 ani, precum şi pe părinţi şi întreaga comunitate.
Preoteasa Anamaria Silvia Petri a făcut parte dintr-o familie de preoţi, părintele Radu având un frate care slujeşte în Parohia Alba, iar tatăl acestuia a fost preot în Căianu Mare. Duhovnicul familiei, părintele Nicolae Feier ne-a declarat că doamna preoteasă a fost un exemplu pentru comunitate, ducându-şi crucea cu demnitate şi rugându-se până în ultima clipă la bunul Dumnezeu, fiind foarte credincioasă.
Vineri, 31 iulie 2020 slujba de priveghi va fi oficiata de Preasfintitul Parinte Benedict, Episcop Vicar al Clujului. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 12,00, în curtea Bisericii din Şirioara, în prezenţa Mitropolitului Andrei de la Cluj şi a Episcopului Macarie al Europei de Nord.
Bunul Dumnezeu să dea mângâiere familiei, iar preotesei Anamaria Silvia, să-i facă parte de un colţ de rai.
Citiţi şi:
- Biserica din Șirioara, resfințită de Mitropolitul Andrei. Lacrimi la pomenirea preotesei Anamaria Petri, ce a trecut pragul veşniciei, la doar 37 de ani, lăsând durere în sufletul părintelui Radu şi a copiilor Matei şi Ştefan
- Nostalgii de toamnă, la Şirioara, satul unde istoria, tradiţiile şi modernismul pot face casă bună
- Peste 1000 cetăţeni l-au condus pe ultimul drum pe primarul Viorel Chirlejan
- Accident la Șirioara, cu două autoturisme implicate!
- Bărbat din Şirioara, lovit mortal de un autocamion, la Beclean
Comentarii
Condoleanțe :(((....Dumnezeu să dea putere familiei ! :(
DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ SĂI FIE ȚĂRÎNA U
ȘOARĂ
DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ SĂI FIE ȚĂRÎNA U
ȘOARĂ
Condoleante !!!!!!!!!!!!!
ANAMARIA ESTE UN INGER...........SI A FOST CAT A TRAIT, PENTRU TOTI CEI CARE AU CUNOSCUT-0 SI AU IUBIT-O.
D-ZEU ESTE ALATURI DE FAMILIE IN ACESTE MOMENTE TRAGICE.
DRUM LIN IN LUMINA , DRAGA ANCUTA.
Imi pare asa de rau ! Bunul Dumnezeu sa o primeasca in imparatia lui!
Bunul Dumnezeu sa o odihneasca, pe buna, credincioasa si cumintea lui Preoteasa! Simtirea dragostei Dumnezeiesti sa o ai in vecii vecilor alaturi de toti Sfintii!
Bunul Dumnezeu sa o odihneasca, pe buna, credincioasa si cumintea lui Preoteasa! Simtirea dragostei Dumnezeiesti sa o ai in vecii vecilor alaturi de toti Sfintii!
DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE SAI FIE TARINA USOARA DOAMNA PREUTEASA
Bunul Dumnezeu sa o primeasca in imparatia lui!
Dumnezeu sa va dea putere și sa va ocrotească. Păreri de rău.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe doamna preoteasa!
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe doamna preoteasa!
Bunul Dumnezeu să-ți dăruiască drum luminos spre rai, Ana noastră DRAGĂ! TARE DRAGĂ!
Sincere condoleanțe și putere greu incercatei familii!
Adaugă comentariu nou