Preşedintele Radu Moldovan: Proiectul „Conectarea la gaz a tuturor comunităților din județul nostru” este în desfăşurare! Vezi cele 26 de comune din etapa I!
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, anunţă că proiectul „Conectarea la gaz a tuturor comunităților din județul nostru” este în desfăşurare!
„Astfel, împreună cu primăriile membre ADI Gaz, am început deja munca, pentru a transforma proiectul în realitate. Până în acest moment, am identificat sursa de finanțare pentru lucrările la infrastructura de distribuție a gazelor și am realizat studiile de fezabilitate. Urmează depunerea cererilor de finanțare din fonduri europene, în următoarele săptămâni”, menţionează Radu Moldovan.
Potrivit acestuia, în primă fază, se vor depune proiecte pentru 26 comune care urmează să fie conectate la gaz: Budacu de Jos, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor, Salva, Coșbuc, Telciu, Romuli, Teaca, Galații Bistriței, Miceștii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Nușeni, Șintereag, Braniștea, Petru Rareș, Ciceu Giurgești, Negrilești, Chiuza, Nimigea, Zagra, Șieu-Odorhei, Dumitra.
Am inițiat demersuri, ca în a II-a fază a proiectului, să putem să conectăm la gaz: Valea Bârgăului, Valea Someșului, Valea Ilvelor și Valea Țibleșului.
Cu fapte, nu vorbe, continuăm munca!
Citiţi şi:
- Primarul Gheorghe Onul (Salva): Proiectul de aducțiune gaz metan pentru Valea Sălăuței în linie dreaptă!
- Consilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă extraordinară. Vezi proiectele care vor fi dezbătute!
- Lucrările de modernizare a drumurilor agricole din Năsăud, în plină desfăşurare!
- Lucrările la proiectul de amenajare a pistelor de biciclete de la Sângeorz Băi, în desfăşurare!
- Trei proiecte majore de infrastructură rutieră, de peste 73 milioane euro, lansate de Consiliul Judeţean. Preşedintele Moldovan: Bistriţa-Năsăud, pe primul loc în România la atragere de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional
Comentarii
Radu Moldovan vine cu o mare minciuna cand spune că se vor depune proiecte pentru 26 comune care urmează să fie conectate la gaz, ca si cum aceste comune nu ar avea deloc tetele de gaz metan. Adevărul este că dintre cele 26 de comune enumerate, cea mai mare parte sunt conectate la gaz metan inainte de mandatele sale la CJ. Este adevărat că nu toate satele acestor comune beneficiază de retele de gaz metan. Spre exemplu in comuna Sânmihaiu de Câmpie este vorba de extindere rețelei de gaze în satele Stupini, Brăteni, Sălcuța.
In schimb, satele din comunele situate pe Valea Bârgăului, Valea Someșului și Valea Ilvelor nu au deloc retele de gaz metan.
S-a trezit ,, vizitator,, .S-a explicat foarte clar stuația, dar cred că ai întârziat la tren.
Adaugă comentariu nou