Fonduri europene de peste un milion de euro, pentru dotarea spitalului din Năsăud cu echipamente şi aparatură medicală necesare în lupta cu CoVid!

Administraţia năsăudeană va depune luna aceasta proiectul „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” din Năsăud”.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dotarea Spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” din Năsăud cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru decontaminare și suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID – 19 și pentru gestionarea situației de urgență provocată de criza COVID – 19 la nivelul spitalului năsăudean.

Sursa de finanțare o reprezintă Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Valoarea ionvestiţiei este de aproximativ 5 milioane lei.

Conform Ghidului solicitantului, în categoria echipamentelor medicale care sunt cuprinse la decontare din fonduri europene se includ toate acele categorii de echipamente medicale care se utilizează în mod direct/indirect pentru tratarea pacienților bolnavi precum: ventilatoare, stații de monitorizare, injectomate, automatizatoare, izolete, laringoscoape, etc. În categoria echipamentelor de protecție medicală se includ: măști de protecție, combinezoane, mănuși de protecție, dezinfectanți precum și alte echipamente de protecție destinate personalului medical implicat direct/ indirect în tratamentul pacienților infectați cu coronavirus.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5