Se ridică restricţiile la Budeşti şi Lunca Ilvei! Livezile şi Beclean, fără restricţii, pentru că sunt focare doar în centre rezidenţiale!
Mar, 09/08/2020 - 22:06
În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud de astăzi, 8 septembrie a.c., a fost prezentată situația actualizată a unităților administrav-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud, din perspectiva Hotărârii Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 18/08.09.2020, prin care se stabilește că:
- se ridică restricțiile în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19, în ultimele 14 zile, a scăzut sub pragul de 1,5/1000 de locuitori: Budești și Lunca Ilvei.
Comunele în care se mențin restricțiile, conform hotărârilor anterioare, sunt: Rebra, Spermezeu, Șieuț.
Precizăm faptul că mici depășiri ale pragului de 1,5/1000 de locuitori se înregistrează și la Beclean, respectiv Livezile. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis ca în cazul celor două unități administrativ-teritoriale să nu impună deocamdată restricții, având în vedere că aceste valori se înregistrează în urma îmbolnăvirilor de la diferite centre de îngrijire. Mai exact, este vorba despre focare izolate, cu persoane instituționalizate care nu au avut contact cu comunitatea.
sursa: Instituţia Prefectului
Citiţi şi:
- Restricţii la Budeşti şi Lunca Ilvei, la restaurantele şi cafenele din interior! Ilva Mică iese de sub incidenţa legii!
- Au fost ridicate restricţiile la Şieuţ! În 2 comune, acestea sunt menţinute!
- Se impun restricţii la Dumitra, se ridică, la Spermezeu!
- Se introduc restricţii la Şieuţ, se ridică la Rebra şi Dumitra!
- Se impun restricţii noi la Spermezeu şi Şieuţ din cauza numărului mare de persoane infectate cu Co-vid 19, stabilite de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, azi

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 11:07
B Complex Lipozomal 25 mL x 10 monodoze Cultura
Naționalitatea unui neam, se știe că atârnă, înainte de toate, de limba...
Comentarii
rasunetul -
Joi, 06:27
0 263 233 583 - Centrul de Sănătate Mintală
Tămășan Coralia Felicia -
Mie, 18:24
Oare cine a scris versurile,tot domnul Mititelu?
Toni -
Mie, 15:19
Despre reabilitarea Ansamblului Arhitectural Sugălete din Bistriţa se vorbeşte de multă vreme....
ELENA RUS -
Mie, 14:47
Bună ziua. Doresc să donez și eu cărți.Vă rog un nr.de telefon cu o persoană de contact.Vreau să...
IOAN TUNS -
Mar, 16:14
Felicitări, Cristina! Sănătate și mult succes în noua misiune!
Aniversări
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă către doamna prof. Crina Clapou, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița.
În zi de naştere, îi urăm primarului comunei Măgura Ilvei, inginer diplomat VALER AVRAM, multă sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de...
În zi aniversară, adresăm cele mai calde urări doamnei profesor Ștefănescu Camelia-Ghizela, directorul Școlii Gimnaziale Șieuț.
In Memoriam
Învățătoarea Maria Buf a plecat în veșnicie la 9 septembrie 2015, sunt 11 ani de dor și amintiri, dar prin faptele ei luminează în continuare.
























Adaugă comentariu nou